Locuitorii din Vrancea ar putea merge la referendum în 17 iulie pe tema reorganizării administrative

Locuitorii din Vrancea ar putea fi chemaţi la referendum în 17 iulie pe tema reorganizării administrative propuse de PDL, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, marian Oprişan, urmând să facă această propunere în următoarea şedinţă a CJ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
2 afișări

Întrebarea la care vor trebui să răspundă locuitorii judeţului este: "Sunteţi de acord cu desfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale, judeţul Vrancea?“, variantele de răspuns fiind "Da“ sau "Nu“.

Marian Oprişan susţine, în expunerea de motive a proiectului de hotărâre care va fi propus în următoarea şedinţă a CJ, că modificarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale se poate face numai prin lege şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor prin referendum, care se organizează potrivit legii.

Oprişan mai susţine că doar vrâncenii trebuie să aleagă dacă sunt de acord ca "judeţul să fie desfiinţat, iar provincia istorică Vrancea să fie alipită la o capitală aflată la 350 kilometri, respectiv la Constanţa".

Liderii USL au trimis adrese preşedinţilor PSD şi PNL de CJ pentru organizarea de referendumuri privind reorganizarea administrativă, întrebarea propusă de Ponta şi Antonescu fiind: "Sunteţi de acord cu intenţia preşedintelui României, Traian Băsescu, de a desfiinţa judeţul dumneavoastră?".

Cei doi co-preşedinţi ai Uniunii Social-Liberale au semnat adrese către preşedinţii PSD şi PNL de consilii judeţene şi ceilalţi consilieri ai Uniunii, pentru declanşarea referendumurilor judeţene asupra eventualei reorganizări.

Decizia semnată de Victor Ponta şi Crin Antonescu pentru iniţierea demersurilor de consultare publică asupra eventualei desfiinţări a actualelor judeţe cuprinde şi o recomandare de întrebare pentru referendumuri.

"Sunteţi de acord cu intenţia preşedintelui României, Traian Băsescu, de a desfiinţa judeţul dumneavoastră?", cu variantele de răspuns "Da" şi "Nu", este întrebarea recomandată de USL, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al departamentelor PSD, Olguţa Vasilescu.

Ea a precizat că preşedinţii de CJ din USL, precum şi consilierii din judeţele în care USL nu deţine majoritate vor începe procedurile legale pentru convocarea referendumurilor judeţene.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, le-a solicitat, sâmbătă, aleşilor locali ai USL să ceară organizarea de referendumuri judeţene pentru ca populaţia să se pronunţe asupra desfiinţării actualelor judeţe, preconizată prin reorganizarea administrativă propusă de putere.

Conform Legii administraţiei publice locale, delimitarea teritorială a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor se stabileşte prin lege.

"Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective prin referendum, care se organizează potrivit legii", mai prevede actul normativ.

Premierul Emil Boc a declarat, marţi seară, la TVR 1, că organizarea unui referendum s-ar impune doar pentru modificări teritoriale în interiorul unui judeţ, dar nu şi pentru un proces general de reorganizare administrativă, aplicat la nivel naţional.

Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, preciza că formula pe care actualii guvernanţi o propun este trecerea de la 41 de judeţe la opt, ceea ce se înscrie în parametrii europeni şi răspunde şi cerinţelor de absorbţie a fondurilor europene într-un ritm mult mai ridicat şi o valorificare mult mai eficientă a acestora. Întrebat care vor fi capitalele acestor opt judeţe, Oltean a răspuns că este vorba de Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Craiova, Constanţa, Iaşi, Ploieşti şi Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici