Locuitorii Kievului au auzit peste 800 de ore de sirene de raid aerian de la începutul războiului

Publicat: 12 05. 2023, 13:10
Actualizat: 12 05. 2023, 13:12

Alarmele de raid aerian sună frecvent în capitala ucraineană Kiev. Ministerul Apărării al Ucrainei a calculat de câte ori s-au auzit sirenele de când a început războiul.

740 de alarme care avertizează cu privire la posibile atacuri aeriene au sunat la Kiev începând cu luna februarie a anului trecut. Alarmele au sunat, în total, 851 ore şi 38 minute, a anunţat ministerul citat de Sky News.

Apărarea aeriană a Ucrainei a „intervenit fără probleme” în ultimele două luni, a adăugat ministerul, susţinând că nicio rachetă sau dronă rusă nu şi-a „atins ţinta”.