Prima pagină » Social » OT-PDL spune că a strâns 30.000 de lei pentru pensionari

OT-PDL spune că a strâns 30.000 de lei pentru pensionari

Organizaţia de Tineret a Partidului Democrat Liberal (OT-PDL) susţine, într-un comunicat de presă, că a adunat 30.000 de lei pentru pensionari, într-un cont de solidaritate.
OT-PDL spune că a strâns 30.000 de lei pentru pensionari
30 mai 2010, 13:36, Social

„Iniţiativa Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal demonstrează solidaritatea dintre generaţii care este necesară în aceste momente speciale prin care trece România, respectiv efectele crizei economice care afectează toate statele”, se arată în comunicatul semnat de Cristian Hriţuc, preşedintele interimar al OT-PDL.

Sumele adunate vor fi virate în Fondul Solidaritatea.

OT-PDL menţionează că proiectul iniţiat va continua, tinerii democrat-liberali invitând şi alte organizaţii similare din celelalte partide să iniţieze astfel de măsuri de solidaritate cu pensionarii.