LOCURI DE MUNCĂ: Peste 11.000 de posturi vacante, la nivel naţional

Peste 11.000 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Iaşi, Braşov, Timiş, Hunedoara, Bistriţa-Năsăud, Argeş şi Constanţa, a anunţat, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Urmărește
469 afișări
Imaginea articolului LOCURI DE MUNCĂ: Peste 11.000 de posturi vacante, la nivel naţional

LOCURI DE MUNCĂ: Peste 11.000 de posturi vacante, la nivel naţional (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt înregistrate 11.037 de locuri de muncă.

Cele mai multe posturi vacante sunt în Bucureşti (718) şi în judeţele Cluj (1.365), Iaşi (696), Braşov (590), Timiş (480), Hunedoara (414), Bistriţa-Năsăud (405), Argeş (396), Constanţa (362), Dolj (333) şi Prahova (318).

Judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă sunt Bacău (nouă), Caraş-Severin (12), Mehedinţi (23), Suceava (25), Brăila, Buzău (câte 71) şi Tulcea (76).

La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 708 locuri de muncă, cele mai multe pentru: programator (59), inginer mecanic (30), inginer de sistem în informatică (20), consilier, expert, inspector, referent, economist în economie generală (17), proiectant inginer de sisteme şi calculatoare (16), inginer automatist (15), inginer electrotehnist şi manager (câte 12).

Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 10.329 de locuri de muncă, cele mai multe pentru: confecţioner-asamblor articole din textile (879), muncitor necalificat în industria confecţiilor (551), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (479), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (454), şofer autocamion sau maşină de mare tonaj (430) şi manipulant mărfuri (242).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu şi de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet http://lmv.anofm.ro/index_lmv.php .

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici