Prima pagină » Social » Salvamarii din Eforie ameninţă cu greva

Salvamarii din Eforie ameninţă cu greva

Salvamarii din staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud ameninţă cu declanşarea unei greve dacă nu îşi vor primi banii datoraţi pentru ultimele două luni, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Salvamarii din Eforie ameninţă cu greva
07 aug. 2008, 12:51, Social

Salvamarii sunt nemulţumiţi că, deşi Guvernul a alocat fondurile necesare desfăşurării acestui serviciu, nu are cine să le aprobe plata banilor de la bugetul local din cauză că la Eforie nu a fost constituit încă un Consiliu Local în condiţiile în care o parte a consilierilor nu au fost validaţi.

Potrivit reprezentantului salvamarilor, Daniel Motoi, dacă până în 15 august nu vor fi primiţi banii, salvamarii se vor retrage de pe plaje.

"Pe noi nu ne interesează culoarea politică şi jocurile politice. Noi vrem doar să ne primim banii pentru ce muncim, pentru că de două luni nu am fost plătiţi", a afirmat Motoi.

Salvamarii le-au acordat autorităţilor locale din Eforie termen pînă la următoarea şedinţă a Consiliului Local, de săptămâna viitoare, pentru a le rezolva problemele. În caz contrar, ei au ameninţat că vor intra în grevă şi se vor retrage de pe plaje.

Salvamarii au mai fost la un pas de declanşarea grevei generale, la mijlocul lunii iulie, deoarece Guvernul nu aprobase alocarea de la bugetul de stat a sumelor necesare pentru finanţarea serviciilor publice de salvare acvatică – salvamar în sezonul 2008, pe plajele cu destinaţie turistică de pe litoral. Ei au declanşat atunci greva japoneză, iar Executivul a adoptat, în data de 16 iulie, o hotărâre prin care au fost alocaţi banii necesari.