- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (25.07.2018, 17:52)
- Mihaela Gidei
Lucian Onea, pus sub urmărire penală de PÎCCJ. Fostul şef al DNA Ploieşti, acuzat că l-a obligat pe Vlad Cosma să falsifice acte
Procurorii Parchetului General l-au pus sub urmărire penală pe fostul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, în dosarul în care e acuzat de inducerea în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă. Onea e acuzat că l-a obligat pe Vlad Cosma să falsifice o sesizare pe alt nume.
Urmărește
1053 afișări
Lucian Onea, fostul şef al DNA Ploieşti, a fost pus sub urmărire penală de PÎCCJ. Este acuzat că l-a obligat pe Vlad Cosma să falsifice acte
„Procurorii (...) au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Onea Lucian, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participaţie improprie, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă. În fapt, procurorii au reţinut că, în anul 2015, inculpatul Onea Lucian (procuror şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti) a participat la constrângerea unui martor (ameninţându-l în mod direct că o va inculpa pe sora acestuia într-o cauză penală) să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept mită electorală”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului General.
Procurorii mai arată că listele cu alegători menţionate ar fi fost trimise prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti.
„Deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, procurorul Onea Lucian a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei drept probe, documentele ticluite. Precizăm că în cauză nu au fost propuse sau dispuse măsuri preventive”, au mai precizat procurorii Parchetului General.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre o sesizare întocmită de către fostul deputat Vlad Cosma pe numele unui cetăţean din Chişinău, Serghei Petruş. Vlad Cosma ar fi fost ameninţat de către Lucian Onea că îi va întocmi dosar penal surorii acestuia, Andreea Cosma. Ulterior, Vlad Cosma a declarat public că Serghei Petruş nu există.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe