Tentativă de suicid la Vaslui din cauza unei amenzi. Psiholog: Forţele de ordine ar trebui instruite. Oamenii sunt vulnerabili acum
This browser does not support the video element.
Tentativă de suicid din cauza unei amenzi. Pentru mulţi poate părea bizar, dar acest gest trebuie înţeles, ci nu blamat.
„„Mult din capacitatea noastră de a fi echilibraţi ţine şi de resursele pe care le avem. A fi echilibrat este parţial dependent de cât de bine stăm financiar şi cât de la adăpost suntem din punct de vedere economic”, spune Bogdan Ion, psihoterapeut.
Forţele de ordine nu trebuie văzute drept duşmani de către populaţie. Psihologii sunt de părere că oamenii legii trebuie instruiţi să abordeze situaţiile persoanelor nevoiaşe.
„Şi autorităţile, mă refer aici la forţele de ordine, ar trebui să aibă oameni care să îi instruiască legat de faptul că, în aceste perioade, oamenii sunt mai vulnerabili. O parte din oamenii pe care ei îi pot găsi pe străzi, fără acte sunt fără declaraţii, este posibil să fie acolo tocmai pentru că nu sunt în apele lor sau pot avea un dezechilibru”, mai spune psihoterapeutul.
De la începutul Stării de Urgenţă, autorităţile au dat amenzi în valoare totală de aproape 400 de milioane de lei.