Prima pagină » Social » Spitalul de la graniţa cu Ucraina, dispus că angajeze refugiaţi

Spitalul de la graniţa cu Ucraina, dispus că angajeze refugiaţi

Spitalul de la graniţa cu Ucraina, dispus că angajeze refugiaţi
Sorin Avram
03 mart. 2022, 15:07, Social

În contextul lipsei de personal din domeniul sănătăţii, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, medicul Alexandru Calancea, ar fi dispus să angajeze refugiaţi ucraineni.

Managerul a spus că ar fi nevoie, în primul rând, de personal auxiliar: „În momentul de faţă pandemia merge spre un final. Noi avem foarte multe persoane angajate, şi mă refer la brancardieri, infirmiere, îngrijitoare, pe perioada stării de alertă. Ei activează pe durata stării de alertă, plus încă 30 de zile. Vom rămâne, probabil, descoperiţi în aceste zone. Noi ne-am luat nişte măsuri şi scoatem treptat, etapizat, posturile la concurs, dar în zona de personal mediu şi auxiliar avem nevoie de oameni. E nevoie de personal mediu şi auxiliar pe toate secţiile”.

Doctorul Calancea a arătat că în timpul pandemiei, acum vreo 6-7 luni, la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean au fost angajaţi medici ucraineni, de care este mulţumit. Managerul spitalului sucevean spune că este nevoie de medici pentru mai toate specializările, fiindcă este greu să găseşti profesionişti. Acesta a adăugat: ”Prefer să lucrez cu mai puţini oameni, dar profesionişti, decât să fie o armată de oameni neprofesionişti”.

În opinia lui Alexandru Calancea, legislaţia ar putea simplificată măcar pe durata actualei crize provocate de războiul din Ucraina, pentru ca refugiaţii să poată fi angajaţi mai uşor.

În ceea ce priveşte refugiaţii care au ajuns la Spitalul Judeţean, doctorul Calancea a spus: „Casa de Asigurări de Sănătate ne-a informat că trebuie să oferim act medical tuturor pacienţilor veniţi din zona de conflict. Vom discuta şi vom vedea cum se vor deconta aceste servicii. Deocamdată important este să ajutăm oamenii aşa cum se cuvine”. De la începutul războiului, 50 de refugiaţi au avut apelat la serviciile spitalului.