Prima pagină » Social » Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România

Lumina Sfântă de la Ierusalim, considerată un miracol al ortodoxiei, a ajuns în România, la Bucureşti, şi este oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional Otopeni.
Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România
Andreea Tobias
15 apr. 2023, 19:52, Social

BOR anunţase că Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

Lumina Sfântă este oferită, la această oră, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la aeroport. Apoi, Lumina Sfântă va ajunge în toată ţara fie cu aeronave, fie cu elicoptere sau cu maşini. La Constanţa, potrivit Arhiepiscopiei Tomisului, Lumina Sfântă va fi luată din largul Mării Negre.

Sâmbătă seară are loc şi ceremonia primirii Sfintei Lumini în Catedrala Patriarhală.

La Ierusalim, Lumina Sfântă s-a aprins s-a aprins în jurul orei 14.55, iar Patriarhul Ierusalimului a împărtăşit lumina celor adunaţi acolo.