Luminiţa Anghel, subsecretar de stat la Autoritatea pentru Drepturile Copilului
Solista de muzică pop Luminiţa Anghel, candidat PSD la alegerile parlamentare din 2008, a fost numită subsecretar de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, în locul Gabrielei Tonk.
Luminiţa Anghel, subsecretar de stat la Autoritatea pentru Drepturile Copilului (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)
Numirea în funcţie a fost reglementată prin decizie a premierului Emil Boc.
Luminiţa Anghel, născută pe 7 octombrie 1968, la Bucureşti, a absolvit în anul 1986 Şcoala Populară de Artă, secţia Canto, după ce, iniţial, a încercat de două ori să intre la Institutul Naţional de Artă Teatrală şi Cinematografică. Ulterior, ea a absolvit Facultatea de Sociologie - Psihologie din cadrul Universităţii "Spiru Haret".
Ea a debutat pe scena muzicală în anul 1987, la Festivalul Naţional de Muzică Mamaia, iar un an mai târziu a început colaborarea cu Ansamblul "Doina" al Armatei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
În anul 2001, ea a câştigat locul I la Festivalul Internaţional "Cerbul de Aur", secţiunea Pop, dar şi un premiu de popularitate. În 2005, Luminiţa Anghel a câştigat locul al III-lea la Eurovision, alături de Sistem, cu piesa "Let Me Try", compusă de Cristian Faur.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO