Reporter: Care a fost poziţia Consiliului Superior al Magistraturii la masa discuţiilor de astăzi, de la Ministerul Muncii, privind legea unică a salarizării?
Dan Lupaşcu: Poziţia CSM în privinţa legii unitare de salarizare, la solicitarea mai multor colegi judecători şi procurori de la instanţele şi parchetele din ţară, este în momentul de faţă următoarea: Noi propunem o indemnizaţie adecvată pentru justiţie prin raportarea la puterea Legislativă şi puterea Executivă.
Cerem acest lucru pentru a se da eficienţă articolului 1, alineatul 4, din Constituţie, care vorbeşte de separaţie şi echilibru – şi subliniez cuvântul "echilibru" – a puterilor în stat.
Evident că trebuie avute în vedere toate incompatibilităţile şi interdicţiile care se aplică magistratului şi riscurile la care este supus, specifice domeniului ş.a.m.d.
A doua idee pe care am susţinut-o este ca indemnizaţia propusă de către noi să ţină seama de realităţile naţionale actuale.
Magistraţii nu sunt absurzi, nu au pretenţii absurde. Ei se ancorează la actuala situaţie, în momentul de faţă mai dificilă, în viitor sperăm mai bună. Iar legea nu se face pentru astăzi, nu se face pentru România afectată de criză economică, legea se face pentru mulţi ani de aici în colo.
Cu toate acestea, nu pot să nu remarc faptul că chiar consacrarea acestor drepturi nu face decât să ne menţină la coada clasamentului european în materie de justiţie. După noi, mai sunt două sau trei ţări şi acest lucru rezultă chiar din documente oficiale. Este vorba de raportul Comisiei Europene pentru eficientizarea justiţiei, ediţia 2008.
Remuneraţia corespunzătoare pe care am propus-o pentru magistraţi – am subliniat că este un element al independenţei şi imparţialităţii activităţii magistratului şi, în acelaşi timp, este o componentă a luptei anticorupţie. Ea este destinată să protejeze prestigiul instituţiei, demnitatea funcţiei şi, nu în ultimul rând, să încurajeze accesul în justiţie al persoanelor valoroase provenind din categorii sociale defavorizate.
A reduce salariul în justiţie înseamnă de fapt a ataca independenţa justiţiei, a ataca sistemul justiţiei şi în ultimă instanţă statul de drept. Ar însemna să dăm posibilitatea să facă act de justiţie doar cei care au o situaţie materială considerabilă, pentru a putea face faţă exigenţelor acestei profesii.