- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
M. Mediului: ANI a încălcat propria lege în cazul Nemirschi, "săvârşindu-se un abuz de drept"
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a încălcat flagrant chiar legea după care funcţionează în momentul în care a sesizat Parchetul instanţei supreme cu privire la posibilul fals în declaraţii care ar fi fost comis de ministrul Nemirschi, afirmă Ministerul Mediului, într-un comunicat de marţi.
Nicolae Nemirschi (Imagine: Mediafax Foto)
"Prin sesizarea făcută Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 23 iunie 2009 în ceea ce îl priveşte pe domnul ministru Nicolae Nemirschi, ANI a încălcat flagrant propria lege, Legea 144 din 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ANI", se arată în comunicatul remis, marţi seară, agenţiei MEDIAFAX, de Ministerul Mediului.
Conform documentului, care invocă alineatul 3 al articolului11 din legea ANI, instituţia "nu putea declanşa procedurile legale decât după trecerea termenelor prevăzute la alineatul 1 al aceluiaşi articol".
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Guvern fără USR. Lasconi: Am vrut să fim la guvernare, dar ei nu nu ne vor
-
Predoiu, despre momentul în care vor fi ridicate barierele pentru intrarea în Schengen terestru
-
Expertiza medicală a capacităţii muncii va fi coordonată unitar la nivel naţional
"Ministrul a depus declaraţia de avere la data de 15 iunie 2009 şi are dreptul să revină asupra acesteia în termen de zece zile de la depunere, în vederea îndreptării eventualelor deficienţe, urmând ca, în alte 20 de zile, să rectifice declaraţia", apreciază reprezentanţii Ministerului Mediului, în documentul citat.
Pe de altă parte, Ministerul Mediului reclamă faptul că, deşi din comunicatul ANI referitor la Nemirschi reiese că acesta a fost înştiinţat despre declanşarea procedurii de verificare, ministrul "nu a luat la cunoştinţă oficial până la acest moment (marţi seară, n.r.) despre declanşarea acestei proceduri".
Ministerul critică şi faptul că, deşi, conform alineatului 8 al articolului 4 din Legea ANI, persoana cercetată trebuie înştiinţată imediat după începerea verificării pentru a lua la cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, să prezinte elemente justificative şi să fie asistat sau reprezentat de un avocat, acest lucru nu s-a întâmplat.
"Tot din comunicatul ANI reiese faptul că, în cadrul procedurii de verificare, s-au solicitat informaţii şi documente de la instituţii şi persoane juridice. Din aceste informaţii este normal să înţelegem că procedura de verificare a fost demarată. (...) Potrivit alineatului 9 al aceluiaşi articol, actele întocmite de inspector sunt nule (ministrul nefiind înştiinţat, n.r.)", se mai arată în documentul remis MEDIAFAX marţi, după ora 20.00, de Direcţia Comunicare şi Organizare a instituţiei conduse de Nemirschi.
În această situaţie, Ministerul Mediului apreciază că "ANI s-a grăbit nejustificat cu sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie înainte de termenele legale, ministrul neavând posibilitatea justificării aspectelor supuse verificărilor, săvârşindu-se astfel un abuz de drept".
Inspectorii de integritate s-au autosesizat, marţea trecută, în urma unor materiale de presă şi au verificat "o serie de inadvertenţe" descoperite în declaraţia de avere a demnitarului.
"Instituţia noastră s-a autosesizat, în urma comparării unor materiale de presă publicate ieri (lunea trecută, n.r.) pe tema celei mai recente declaraţii de avere a domnului Nemirschi cu documentul în sine, publicat pe site-ul Guvernului. Investigaţia în ceea ce-l priveşte pe domnul Nemirschi va începe cât de curând", declarau săptămâna trecută surse din ANI.
Sâmbătă, preşedintele ANI, Cătălin Macovei, declara într-o emisiune la Realitatea TV că "foarte curând" ANI va cere anchetarea penală pentru fals a unui ministru din Cabinetul Boc, fără însă a nominaliza persoana vizată.
Ministrul Mediului Nicolae Nemirschi a trecut în declaraţia de avere din 15 iunie o casă de vacanţă în comuna constănţeană Topalu, în suprafaţă de o sută de metri pătraţi, despre care, deşi spune că a cumpărat-o în 2006, nu a scris nimic în declaraţia anterioară, completată la începutul acestui an. În documentul datat luni, 15 iunie, mai apare şi un teren agricol, în suprafaţă de aproape două hectare, despre care Nemirschi menţionează că i-a fost donat soţiei sale în cursul anului 2009, deci după preluarea mandatului său în Executiv.
Cea mai recentă declaraţie de avere a lui Nicolae Nemirschi conţine referiri la proprietatea de la Topalu, unde ministrul mai deţine un teren de 571,5 metri pătraţi, cumpărat în 2006 şi înscris în declaraţia de avere precedentă. Ministrul a trecut însă referiri la o casă aflată în construcţie în localitatea constănţeană, în suprafaţă de o sută de metri pătraţi, despre care scrie că a cumpărat-o în 2006.
În precedenta declaraţie de avere, cea din 5 ianuarie 2009, completată cu ocazia numirii sale în funcţie, Nemirschi nu menţiona nimic în legătură cu casa în construcţie din Topalu.
În 2009, familia Nemirschi a intrat şi în posesia unei parcele de teren agricol de 1,875 de hectare, situat în comuna Dorobanţu Siliştea. Conform declaraţiei de avere, terenul i-a fost donat soţiei ministrului în 2009.
Ministrul a rămas cu aceeaşi maşină, un Jeep Cherokee, şi şi-a păstrat şi motocicleta Yamaha. Nici situaţia conturilor sale bancare nu s-a schimbat semnificativ, deşi, după cinci luni de mandat, a mai apărut un cont în lei. Sumele deţinute în conturi nu sunt însă mult diferite faţă de cele declarate în ianuarie.
După anunţul ANI privind verificarea averii sale de marţea trecută, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, explica pentru MEDIAFAX "inadvertenţele" invocate de ANI în momentul autosesizării şi începerii verificării averii sale, arătând că terenul de aproape două hectare i-a fost donat soţiei sale de mama acesteia, iar casa de vacanţă nu este terminată.
Contactat de MEDIAFAX, Nemirschi a detaliat fiecare lucru "aparent neclar" din declaraţia sa de avere.
El s-a referit la casa de vacanţă în construcţie despre care, în declaraţia de avere de luni, 15 iunie, a arătat că a cumpărat-o în 2006, dar care însă nu se regăseşte în declaraţia de avere depusă la preluarea mandatului, la începutul lui 2009.
"Atunci când am scris că a fost cumpărată în 2006, m-am referit la casa bătrânească aflată pe terenul pe care l-am cumpărat atunci. Casa de vacanţă este în construcţie, aşa că nu are număr cadastral, nu este înregistrată. Am decis s-o trec în declaraţia de avere pentru transparenţă, nimic mai mult. Atunci când se va termina construcţia, va primi număr şi va fi înregistrată la Primăria din Topalu", declara marţea trecută Nemirschi, pentru MEDIAFAX.
În legătură cu un teren agricol de 1.875 de hectare primit ca donaţie de soţia sa în luna aprilie, Nemirschi preciza că donatorul a fost chiar soacra sa, mama soţiei, care l-a primit moştenire de la o soră, după decesul acesteia.
"A fost o tranzacţie în familie", a explicat cu acea ocazie ministrul Nemirschi.
În legătură cu apariţia unui nou cont bancar în cursul anului trecut, Nemirschi a precizat că este vorba despre un card de credit primit de soţia sa şi că, date fiind regulile de completare a declaraţiilor de avere, a considerat că este necesar să-l menţioneze.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:04
-
ieri, 23:02
Ucraina primeşte 2 miliarde de dolari din active ruseşti îngheţate