Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Cătălin Eftene, incendiul a izbucnit în jurul orei 6.25, la un apartament dintr-un bloc situat pe strada Alexandru Ipsilanti, la etajul I.
Flăcările au cuprins bucătăria şi sufrageria apartamentului, la faţa locului fiind trimise două maşini cu apă şi spumă, o autoscară şi trei ambulanţe SMURD.
Din cauza fumului puternic, 40 de persoane din imobil au fost evacuate. Două dintre ele, un copil şi tatăl lui, au fost intoxicate cu fum şi transportate la spital, părinţii refuzând însă internarea copilului.
Incendiul a fost stins după aproximativ 20 de minute, a mai spus Eftene.
Nu se cunosc încă cauzele incendiului, dar, potrivit locatarilor, se pare că flăcările ar fi izbucnit de la gunoaiele depozitate în apartamentul respectiv, aprinse chiar de cei care locuiau acolo.