Craiova va avea încă 10 paturi de ATI pentru pacienţii COVID-19 în stare gravă. Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova a fost extinsă de la 24 de paturi, la 34.
Laurenţiu Ivanovici, managerul spitalului, spune că noua zonă ATI COVID-19 va fi funcţională într-o săptămână. Asta, dacă se va găsi personal medical care să lucreze aici. Ar fi nevoie de cel puţin cinci medici, mai multe asistente, infirmiere şi brancardieri. Toţi vor fi angajaţi în regim de urgenţă pentru că în UPU sunt pacienţi în stare gravă care aşteaptă chiar şi câteva zile un loc în ATI.
Laurenţiu Cârstea este primul medic care a solicitat un job în secţia ATI Covid a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova. Este specialist în Anestezie şi Terapie Intensivă şi de patru ani de zile caută un loc de muncă.
Aglomerate sunt toate secţiile ATI din ţară, iar personalul medical abia mai face faţă numărului mare de pacienţi. Ioan Gârboni, directorul Filarmonicii din Timişoara, înţelege perfect. La finalul lunii septembrie, a fost confirmat cu COVID-19 şi a ajuns în ATI, la Spitalul Victor Babeş din Timişoara. Ioan povesteşte că pe tură lucrau câte trei asistente, care se împărţeau între 11 pacienţi, unii dintre ei în stare critică.
„Avem, în Unitatea de Primiri Urgenţe, cel puţin trei sau patru pacienţi care ar trebui să ajungă în Terapia Intensivă. Avem şi solicitări de la alte spitale şi cu siguranţă vor mai fi şi altele”, afirmă Laurenţiu Ivanovici, manager SJU Craiova.
„Am lucrat la Spitalul de Boli infecţioase, în serviciul de gardă, aproximativ trei ani şi jumătate. Din păcate, acolo nu s-a putut. Dar eu consider că este mare nevoie de mine şi sunt aici, oriunde este nevoie de mine, pentru a-mi oferi serviciile medicale”, spune şi Laurenţiu Cârstea, medic specialist ATI.
„Sunt nişte oameni care stau şi 12 ore pe zi în costume, de zici că-s veniţi de pe altă planetă, cu două rânduri de măşti şi cu pampers pe ei şi muncesc într-un mod extraordinar. Este un bâzâit continuu de aparate şi de minisemnale pe care aparatul le produce. Fiecare pacient are aparatul lui. Asistentele, în pas alert, nu fuga, bineînţeles, merg la fiecare pacient, să citească aparatul, îi verifică tot timpul, au o listă întreagă pe care o verifică. Fiecare pacient este cu tratamentul lui personalizat”, povesteşte Ioan Gârboni, director la Filarmonica Banatul Timişoara.
La ATI COVID a SJU Craiova lucrează 12 medici şi 8 rezidenţi. În secţiile ATI din ţară sunt internate 868 persoane