MAE arborează drapelul Ucrainei, urmat de iluminarea sediului în culorile drapelului ucrainean

Pentru a marca un an de la invazia militară rusă în Ucraina, MAE arborează, în data de 24 februarie 2023, drapelul ucrainean în faţa sediului central, urmat de iluminarea sediului central al MAE, în cursul serii, în culorile drapelului ucrainean.

Urmărește
254 afișări
Imaginea articolului MAE arborează drapelul Ucrainei, urmat de iluminarea sediului în culorile drapelului ucrainean

MAE arborează drapelul Ucrainei, urmat de iluminarea sediului în culorile drapelului ucrainean

„Ministerul Afacerilor Externe marchează astăzi, 24 februarie 2023, un an de la declanşarea de către Federaţia Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, un act ilegal, premeditat şi ilegitim care reprezintă un atac nu doar împotriva suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei, respectiv împotriva parametrilor esenţiali ai arhitecturii euroatlantice de securitate, ci şi o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, inclusiv a Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi a principiilor fundamentale ale ordinii internaţionale bazată pe reguli”, potrivit unui comunicat de presă

Pentru a marca acest moment, Ministerul Afacerilor Externe arborează, vineri, drapelul ucrainean în faţa sediului central, urmat de iluminarea sediului central al MAE, în cursul serii, în culorile drapelului ucrainean.

„De asemenea, Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate vor duce mai departe mesajul de solidaritate al României şi se vor racorda la iniţiativele europene pe plan local. Invazia militară fără precedent, lansată la 24 februarie 2022, a declanşat cea mai gravă criză de securitate şi umanitară din Europa de la încheierea celei de-a doua conflagraţii mondiale. În acest context comemorativ, România continuă să îşi exprime, prin poziţionări şi prin fapte, întreaga compasiune şi solidaritate cu Ucraina şi cu poporul ucrainean. România deplânge pierderile de vieţi omeneşti, printre care s-au numărat numeroşi civili, precum şi faptul că milioane de cetăţeni ucraineni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele şi, în foarte multe situaţii, ţara, pentru a se refugia din faţa ororilor războiului. Mai mult, agresorul rus a procedat la transferuri şi deportări ilegale ale populaţiei civile ucrainene, inclusiv a copiilor, din regiunile ucrainene ilegal ocupate de către Federaţia Rusă. În aceste momente de grea cumpănă pentru continentul european, este important să reafirmăm solidaritatea şi sprijinul neclintit al întregii comunităţi internaţionale pentru Ucraina”, se arată în comunicat.

Potrivit MAE, Federaţia Rusă „trebuie să priceapă, fără echivoc, că, atât timp cât va continua să utilizeze forţa pentru a-şi impune voinţa pe scena internaţională, comunitatea internaţională îşi va menţine unitatea în izolarea acesteia la nivel multilateral”.

„Atacurile armate ruse în Ucraina nu-şi vor atinge scopul real, acela de a destabiliza întreaga noastră arhitectură de securitate şi sistemul de valori democratice, căci acest război ne-a unit mai mult ca oricând în susţinerea ţării vecine şi în apărarea spaţiului euroatlantic de securitate şi valori. Cu alte cuvinte, experienţa acestor tragice 12 luni a arătat că intensificarea acţiunilor militare ruse şi escaladarea de către Rusia a cursului războiului de cucerire pe care îl derulează în Ucraina au avut drept rezultat consolidarea unităţii şi solidarităţii internaţionale. Alături de Ucraina stau astăzi toţi membrii comunităţii internaţionale care cred în valorile libertăţii, demnităţii, în principiile fundamentale ale dreptului internaţional, în ordinea internaţională bazată pe reguli şi într-un viitor în care recurgerea la forţă în relaţiile dintre state este pe deplin eliminată. Pe măsură ce agresiunea militară rusă în Ucraina s-a prelungit, capacitatea comunităţii internaţionale de a răspunde la provocările astfel generate a fost pusă la încercare, însă România a rămas fermă în poziţia sa solidară, iar pe viitor îşi va intensifica sprijinul multidimensional şi cuprinzător şi va continua să acţioneze cu hotărâre, alături de comunitatea internaţională, pentru Ucraina şi poporul ucrainean”, se menţionează în document.

Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că, din prima zi a agresiunii, România a acordat asistenţă cuprinzătoare refugiaţilor ucraineni.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici