MAE: Baconschi a propus pregătirea comună în contextul similitudinii activităţii consulare şi a MAI

MAE a precizat, miercuri, că după aderarea la UE activitatea sa consulară s-a intensificat pe aspecte similare celor din competenţa MAI, şi în acest context ministrul Teodor Baconschi a lansat invitaţia de pregătire comună în cadrul Centrului de Instruire a Personalului Consular.

Urmărește
5 afișări

MAE a transmis aceste precizări după ce ministrul Teodor Baconschi a declarat, la Cairo, că angajaţi disponibilizaţi din MAI şi care au experienţă în relaţii cu publicul ar putea lucra în reţeaua consulară a MAE. "I-am comunicat ministrului de Interne printr-o scrisoare oficială această disponibilitate. Nu am stabilit încă proporţiile unui astfel de transfer şi reconversie profesională, dar cred că este o idee bună, pentru că, în definitiv, foarte mulţi dintre cei care vor fi disponibilizaţi la MAI au o bogată experienţă de lucru cu publicul şi, în urma unei pregătiri specifice consulare, ar putea să fie eventual redistribuiţi în reţeaua noastră consulară", a spus ministrul.

Premierul Emil Boc a declarat, marţi seară, la TVR1, că nu ştie nimic despre această propunere şi că a auzit prima dată despre aceasta marţi, din presă. Premierul a adăugat însă că joi este şedinţă de Guvern şi s-a arătat convins că ministrul Teodor Baconschi va face clarificările necesare şi va detalia despre ce este vorba.

"Odată cu dobândirea de către România a statutului de stat membru UE, activitatea consulară a MAE din străinătate a cunoscut o creştere semnificativă în cadrul compartimentelor care acordau servicii similare cu cele ale structurilor specializate din cadrul MAI (eliberare de documente de identitate, paşapoarte, stare civilă etc). În acest context şi pentru a acoperi nevoia de personal specializat, mai ales pe domeniile menţionate mai sus, MAE a solicitat MAI, de-a lungul timpului, sprijin pe linie de resursă umană", a precizat, miercuri, MAE.

Ministerul menţionează că o componentă importantă în pregătirea pentru aderarea României la Spaţiul Schengen o reprezintă şi buna colaborare dintre MAE şi MAI pe diferite domenii, de tipul implementare acorduri de mic trafic de frontieră sau vize.

"Acestea sunt instrumente de lucru la nivelul spaţiului Schengen astfel că, implementarea lor la standardele solicitate, necesită o bună pregătire profesională. Prin programele financiare Schengen, MAE a realizat un Centru de Instruire a Personalului Consular, care cuprinde facilităţi ce permit interconectarea cu misiunile României din străinătate sau cu alte instituţii partenere ale MAE. În acest context, ministrul Afacerilor Externe a lansat invitaţia de pregătire comună în cadrul Centrului de Instruire a Personalului Consular, pentru o cât mai bună cunoaştere a procedurilor şi standardelor, astfel încât să fie limitate eventualele disfuncţionalităţi la nivelul serviciilor consulare, mai ales în cadrul compartimentelor care presupun o strânsă colaborare cu structuri ale MAI. Aceste forme de pregătire în cadrul CIPC pot reprezenta o importantă bază de selecţie pentru personalul consular trimis la post în străinătate", explică MAE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici