- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
MAE: În localitatea Lorca locuiesc 1.100 de români, niciunul nu este printre victimele cutremurului
În localitatea spaniolă Lorca, afectată miercuri de cutremur, locuiesc aproximativ 1.100 de români, însă niciunul dintre aceştia nu se află printre victimele seismului, potrivit datelor MAE.
Potrivit MAE, Consulatul General al României la Sevilla şi Consulatul Onorific al României în Murcia au contactat autorităţile locale din Lorca în cel mai scurt timp după producerea seismului, pentru a verifica dacă există cetăţeni români afectaţi.
Potrivit informaţiilor oficiale comunicate, printre victime nu se numără niciun cetăţean român, explică MAE, adăugând însă că nu există încă informaţii cu privire la naţionalitatea tuturor persoanelor rănite în cutremur, iar autorităţile române aşteaptă detalii în legătură cu acest aspect în cea de-a doua parte a zilei.
Consulatul General al României la Sevilla este în contact permanent cu autorităţile spaniole, iar informaţiile vor fi transmise cu operativitate opiniei publice, explică MAE.
Misiunea a luat legătura telefonică cu numeroşi cetăţeni români, care se regăsesc în registrele consulare, pentru a afla informaţii de la locul evenimentelor şi pentru a le oferi asistenţa consulară în astfel de situaţii. Dacă situaţia o va impune, o echipă mobilă a Consulatului General al României la Sevilla se va deplasa în zona calamitată, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români afectaţi de dezastru, menţionează MAE.
La sediul misiunii s-a constituit un comandament de urgenţă pentru asigurarea asistenţei şi protecţiei consulare a cetăţenilor români din Lorca şi împrejurimi, precizează MAE.
Un cutremur de 4,4 grade pe scara Richter, urmat de o replică de 5,1 grade pe scara Richter, a fost înregistrat în seara zilei de 11 mai 2011 în localitatea spaniolă Lorca, provincia Murcia. În urma seismului s-au înregistrat însemnate pagube materiale, pierderi de vieţi omeneşti şi zeci de victime.
Primăria Lorca a activat planul de urgenţă în caz de cutremur/catastrofă naturală, a organizat un adăpost în centrul expoziţional al oraşului pentru cei aproximativ 10.000 de cetăţeni afectaţi, iar echipele de intervenţie şi protecţie civilă, alături de militari specializaţi coordonează şi efectuează acţiuni de ajutorare şi salvare.
În regiunea Murcia sunt rezidenţi aproximativ 12.750 de cetăţeni romani, iar în localitatea Lorca, cea mai afectată de cutremur, locuiesc aproximativ 1.100 de cetăţeni români.
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă compasiunea pentru familiile victimelor care şi-au pierdut viaţa ca urmare a acestui seism.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Elena Lasconi răspunde acuzaţiilor lui Georgescu privind implicarea României în războiul din Ucraina
-
Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri
-
Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO