MAE le cere românilor care vor manifesta la Roma să se comporte demn
Ministerul Afacerilor Externe face apel la românii care vor participa la protestul anunţat pentru miercuri, la Roma, să se comporte demn şi să manifesteze în ordine, să evite orice eventuală provocare, de oriunde ar putea veni.
MAE le cere românilor care vor manifesta la Roma să se comporte demn
În opinia MAE, soluţia la problemele apărute va veni numai printr-o cooperare deplină cu autorităţile italiene, astfel încât manifestaţia de miercuri nu ar trebui să fie îndreptată împotriva vreunei persoane sau oficialităţi.
MAE reaminteşte disponibilitatea autorităţilor române de a coopera permanent şi la toate nivelurile, atât cu autorităţile italiene, cât şi cu toate asociaţiile interesate de ameliorarea condiţiilor în care trăiesc şi muncesc cetăţenii români aflaţi în Italia.
Partidul Românilor din Italia a anunţat că miercuri va organiza, în faţa Primăriei din Roma, un protest faţă de declaraţiile primarului Romei, Walter Veltroni, referitoare la românii care trăiesc în Italia. "Manifestaţia o vom organiza împreună cu reprezentanţi ai Partidului Insieme per l’Italia. Intâlnirea este la ora 17.00 în faţa statuii lui Marc Aureliu din Campidoglio - Primăria Romei. Vom cere primarului instituirea unei mese rotunde permanente cu reprezentanţi ai comunităţii de români şi autorităţile din primărie", a declarat preşedintele PIR, conform unui comunicat remis, duminică, agenţiei MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Primarul Romei, Walter Veltroni, a avertizat autorităţile de la Bucureşti că dacă nu-şi vor asuma responsabilitatea faţă de imigranţii români din Italia, problema "ar putea fi discutată în UE", după incidentul de miercuri, în care un român a fost ucis şi alţi doi răniţi cu focuri de armă, la Roma.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO