MAE, MIRA şi MJ au sesizat CE privind pachetul "Siguranţa" al autorităţilor italiene
MAE, în strânsă conlucrare cu MIRA şi Ministerul Justiţiei, a adus în atenţia Comisiei Europene reglementările italiene care ridică probleme din punct de vedere al compatibilităţii cu dreptul comunitar, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE Cosmin Boiangiu.
Purtătorul de cuvânt al MAE, Cosmin Boiangiu (Imagine: Mediafax Foto)
Potrivit lui Boiangiu, MAE a desfăşurat un dialog continuu cu autorităţile de la Roma, pentru a se asigura de conformitatea reglementărilor adoptate cu acquis-ul comunitar, încă dinainte de adoptarea reglementărilor italiene care formează aşa-numitul pachet "Siguranţă".
"Ministerul Afacerilor Externe a adus în atenţia Comisiei Europene reglementările italiene care ridică probleme din punct de vedere al compatibilităţii cu dreptul comunitar, prezentând poziţiile părţii române cu privire la aspectele de neconformitate şi menţinând un dialog permanent cu organele comunitare. Demersurile noastre pe lângă partea italiană şi Comisia Europeană au fost realizate în strânsă conlucrare cu celelalte autorităţi române cu responsabilităţi în domeniu, respectiv Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Justiţiei", precizează purtătorul de cuvânt MAE, într-o declaraţie remisă, joi, MEDIAFAX.
"MAE a acţionat constant pentru ca măsurile adoptate sau avute în vedere de autorităţile italiene pe linia siguranţei cetăţenilor – inclusiv cele legate de recensământul persoanelor din taberele de nomazi - să respecte pe deplin drepturile şi garanţiile asigurate de legislaţia europeană cetăţenilor din statele membre UE. Demersurile MAE se înscriu în specificul activităţii diplomatice, ceea ce presupune un dialog direct şi concret cu partenerii noştri pentru a-i convinge în legătură cu punctele noastre de vedere", se arată în declaraţia purtătorului de cuvânt al MAE.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO