Circulaţia este închisă pe DN22, DN22D şi DN22E din cauza viscolului şi a vizibilităţii reduse
Din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului care produc vizibilitate redusă, CNAIR si Poliţia Rutieră au decis ca, miercuri, începând cu ora 17.00, să se închidă circulaţiei rutiere sectoare de drumuri naţionale DN22, km 101+800 – km 231+190, Măcin – Baia; DN22D, km 2+000 – km 52+862, Măcin – Ciucurova; DN22E , km 0+000 – km 144+200, Gârvan – IC.Brătianu.
„Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate”, avertizează CNAIR.
Toate direcţiile regionale ale CNAIR sunt mobilizate şi intervin în permanentă acolo unde este cazul pentru ca traficul rutier să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, potrivit Companiei.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri dimineaţă, o alertă Cod portocaliu de viscol în judeţele Constanţa şi Tulcea, iar pentru Dobrogea, estul Munteniei şi sud-estul Moldovei un Cod galben de ninsori viscolite. Se anunţă rafale de 70…80 kilometri pe oră.
Codul portocaliu este valabil în intervalul miercuri ora 10.00 – ora 21:00. Miercuri, în judeţele Constanţa şi Tulcea vor fi intensificări susţinute ale vântului, cu rafale de 70…80 kilometri pe oră, va ninge însemnat cantitativ, zăpada va fi viscolită şi troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.