Mafia parcărilor din Bucureşti. Cum arată harta afacerii care i-a speriat pe consilierii locali - VIDEO
Nici permisele de parcare şi nici influenţa pe care o au în Primăria Capitalei nu i-a salvat pe consilierii municipali de agresivitatea parcagiilor ilegali. De altfel, în ultima şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ei s-au plâns primarului Sorin Oprescu că s-au ales cu maşinile zgâriate şi cauciucurile tăiate după ce n-au vrut să plătească "o taxă mafiei care, după 6 seara, administrază parcările Municipalităţii".
Mafia parcărilor din Bucureşti. Cum arată harta afacerii care i-a speriat pe consilierii locali - VIDEO
Consilierii i-au povestit edilului câteva dintre păţaniile pe care le-au avut în parcările Primăriei, unde "e metrul şi şmecherul, iar noi, aleşii, trebuie să plătim". Au venit chiar cu soluţii la întâlnirea cu Oprescu, dar la final n-au luat nici o hotărâre. De răcorit însă, s-au răcorit.
"Îţi sparg parbrizul", "Îţi fac maşina dacă nu plăteşti", "Băi, scoate banul că, dacă nu, te fac şi pe tine, şi maşina", "Am fost ameninţat cu bătaia. Sunt mulţi, te înconjoară şi dacă nu plăteşti trec la fapte", au redat consilierii o parte din ameninţările primite din partea parcagiilor de ocazie.
Consilierul Mihai Voicu a demonstrat cu factura de la service că de la ameninţări la fapte nu a fost decât un singur pas. "Domnule primar general, îmi sunteţi dator cu o reparaţie morală. Am nota de plată pentru maşina zgâriată în parcarea municipalităţii. Cine plăteşte?" l-a întrebat Voicu pe Oprescu. "Să mi-o trimiteţi mie. O achit eu", a fost răspunsul amuzat al primarului general.
Consilierii au mai spus că suma care li se solicită pentru un loc de parcare nu este fixă, dar că ea porneşte de regulă de la 5 lei. La un calcul rapid pare că din "administrarea" câtorva locuri de parcare se scoate un milion de lei vechi pe seară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Citeşte mai multe despre mafia parcărilor din Bucureşti pe www.gandul.info.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO