Judecătorii au refuzat să le dea jurnaliştilor britanici numele tânărului, susţinând că „ar fi dăunător pentru el”.
Adolescentul provine dintr-o familie de imigranţi ce trăieşte din ajutorul social britanic şi a fost închis de şapte ori pentru că fura de la oameni pe stradă şi din faţa bancomatelor, pretinzând că este cerşetor.
Judecătorii l-au condamnat recent pentru a şaptea oară, pentru alte opt infracţiuni, inclusiv pentru că a furat banii de cadouri de Crăciun ai unei familii.
Totuşi, ei au refuzat să dea numele românului pentru ca oamenii să se ferească de el în viitor, susţinând că „nu este în interesul publicului”.
Adolescentul a fost închis pentru un an.