- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (26.12.2015, 13:35)
- Departamentul Social - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
MAI: Crăciunul 2015 a fost cel mai liniştit şi mai sigur din ultimii cinci ani
Crăciunul 2015 a fost cel mai liniştit şi mai sigur din ultimii cinci ani, numărul accidentelor rutiere, al omorurilor şi al faptelor cu violenţă a fost mult mai mic faţă de anii trecuţi, în ultimele 48 de ore nefiind înregistrate evenimente deosebite, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Urmărește
1805 afișări
MAI: Crăciunul 2015 a fost cel mai liniştit şi mai sigur din ultimii cinci ani
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a declarat, sâmbătă, că în Ajun şi în prima zi de Crăciun nu au fost înregistrate evenimente deosebite.
"Principala concluzie este aceea că obiectivul Ministerului Afacerilor Interne de creştere a siguranţei cetăţeanului a fost atins - Crăciunul 2015 a fost cel mai liniştit şi cel mai sigur Crăciun din ultimii cinci ani, iar acest lucru se datorează inclusiv mobilizării şi efortului colegilor noştri poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră, piloţi, medici şi paramedici SMURD", a spus Monica Dajbog.
ULTIMELE ȘTIRI
-
ICC emite mandat de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Ea a precizat că faptele de omor au scăzut de opt ori faţă de anul 2011, tentativele de omor au fost sub media ultimilor ani, iar faptele comise cu violenţă s-au redus considerabil, înregistrând o scădere de trei ori faţă de anul trecut.
Şi numărul accidentelor rutiere înregistrate în această perioadă a anului a scăzut cu 15% faţă de 2013 şi cu 7% faţă de 2014. De asemenea, numărul persoanelor rănite grav a scăzut cu 33% faţă de 2013 şi cu 28% faţă de 2014.
În urma verificărilor făcute de poliţişti, au fost confiscate 37,8 tone de articole pirotehnice, iar 331 de persoane sunt cercetate pentru 328 de infracţiuni vizând operaţiuni cu astfel de materiale.
"Este de reţinut ca nu s-au înregistrat cazuri de rănire ca urmare a folosirii articolelor pirotehnice şi nici distrugeri cauzate de explozia acestora în mod necontrolat", a mai spus Monica Dajbog.
Totodată, în Ajun şi în prima zi de Crăciun au fost înregistrate cu 25 la sută mai puţine incendii faţă de anul trecut.
Monica Dajbog a amintit că pe site-ul Poliţiei de Frontieră a fost introdusă o secţiune unde este afişată media timpilor de aşteptare în toate punctele rutiere de trecere a frontierei, şoferii putând alege un traseu cât mai puţin aglomerat.
De asemenea, începând de sâmbătă este funcţională o nouă aplicaţie on-line destinată celor care vor tranzita punctele de frontieră în aceste zile, care poate fi accesată de pe orice calculator sau terminal mobil, smartphone sau tabletă, cu acces la internet.
"Aplicaţia foloseşte modulul de navigaţie furnizat de Google Maps, putându-se configura traseul către un anumit punct de trecere a frontierei ce înregistrează valori de trafic scăzute. Timpii de aşteptare din punctele de frontieră sunt actualizaţi în timp real, pe aplicaţie apărând astfel trasee de culoare verde – acolo unde timpii de aşteptare sunt de până în 20 de minute, de culoare galbenă – unde timpii sunt între 20 şi 60 de minute şi culoare roşie - unde timpii de aşteptare sunt de peste 60 de minute", a precizat Dajbog.
În ziua de Crăciun au fost la datorie 37.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, în misiuni de prevenire a infracţionalităţii, de menţinere şi asigurare a ordinii publice şi de intervenţie la evenimente. Faţă de o zi normală, când media evenimentelor zilnice este de aproximativ 450, în prima zi de Crăciun au fost înregistrate 322 de evenimente.
Poliţiştii şi jandarmii au asigurat ordinea publică la ceremoniile religioase care au avut loc în cele peste 16.400 de lăcaşuri de cult, nefiind înregistrate situaţii deosebite.
De asemenea, 293 de echipaje de prim-ajutor SMURD au asigurat 870 de intervenţii medicale de urgenţă. Cu ajutorul elicopterelor medicale, în zilele de 24 şi 25 decembrie au avut loc 10 intervenţii prin punctele aero-medicale din Bucureşti, Constanţa şi Iaşi.
În Ajun şi în prima zi de Crăciun, traficul rutier a fost supravegheat de poliţişti şi cu sprijinul a două elicoptere ale MAI, care au monitorizat circulaţia pe principalele artere, pe zona de centură a Capitalei şi pe DN1. Aceste misiuni aeriene vor continua şi duminică, 27 decembrie, când este de aşteptat să se înregistreze valori mari de trafic.
Purtătorul de cuvânt al MAI a mai spus că, în ultima săptămână, au avut loc peste 17.200 de intervenţii la evenimente, cu peste 2.000 mai multe faţă de săptămâna trecută. În zilele premergătoare Crăciunului, poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii de frontieră au continuat acţiunile de control, au aplicat amenzi de aproape 16 milioane de lei, iar valoarea bunurilor confiscate se ridică la 1,2 milioane de lei.
În urma controalelor din ultima săptămână au fost constatate 3.600 de infracţiuni, dintre care 1.953 de natură judiciară, 69 la codul silvic şi 980 la regimul circulaţiei rutiere.
De asemenea, poliţiştii de la rutieră au reţinut aproape 3.000 de permise de conducere, dintre care 595 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 540 pentru depăşirea limitelor de viteză. Într-o singură zi au fost depistaţi şi sancţionaţi peste 3.700 de şoferi care au fost prinşi conducând cu viteză.
În ultimele şapte zile, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au avut peste 11.500 de intervenţii, dintre care 6.320 ale SMURD şi 440 pentru stingerea incendiilor. De asemenea, pompierii au dat peste 1.700 de amenzi în valoare de aproximativ 2,5 milioane de lei şi au identificat 65 de obiective economice care nu deţineau autorizaţie de securitate la incendiu, pentru cinci fiind luată decizia suspendării funcţionării.
În această săptămână, echipajele Jandarmeriei Române au menţinut ordinea publică la peste 870 de manifestări publice din întreaga ţară şi au executat misiuni de pază şi protecţie la aproximativ 9.500 de obiective.
Săptămâna viitoare, de Revelion, poliţiştii şi jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la cele aproximativ 150 de concerte, spectacole şi alte manifestări confirmate până în prezent.
În ce priveşte traficul la intrările şi ieşirile din ţară, pe lângă măsurile de informare a cetăţenilor, va fi suplimentat numărul poliţiştilor de frontieră până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic.
În această săptămână, peste 1,2 milioane de persoane au tranzitat punctele de frontieră ale României, a precizat Monica Dajbog.
Citește pe alephnews.ro: Unul din trei oameni suferă de „ura față de mișcare”. Fenomenul poartă numele de misokinezie
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Preotul care a lăsat-o pe Sabrina Carpenter să filmeze scene provocatoare în Biserică a fost eliberat
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe