MAI: Franţa a cerut timp suplimentar pentru studierea raportului privind România
Reprezentantul Franţei din grupul de lucru Schengen (Sch-Eval) a cerut, vineri, în cadrul şedinţei de la Bruxelles, "un timp suplimentar pentru studierea raportului" privind România, procedura de adoptare a documentului urmând să fie continuată, informează MAI.
MAI: Franţa a cerut timp suplimentar pentru studierea raportului privind România (Imagine: www.axa-schengen.com)
Raportul de evaluare Schengen al României în domeniul SIS/SIRENE a fost prezentat, la Bruxelles, de expertul coordonator al misiunii de evaluare Schengen a României, respectiv reprezentantul Preşedinţiei Ungare, se arată într-un comunicat de presă de vineri al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).
"Raportul este unul pozitiv, subliniază faptul că România corespunde în totalitate standardelor Schengen pe componenta SIS/SIRENE şi a fost acceptat de statele membre, nefiind formulate obiecţiuni sau observaţii. A fost solicitat un timp suplimentar pentru studierea raportului de către reprezentantul francez în cadrul grupului SCH-EVAL", precizează sursa citată.
Procedura de adoptare a raportului de evaluare Schengen a României în domeniul SIS/SIRENE va continua în perioada următoare, a mai spus MAI.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Mii de protestatari au perturbat congresul partidului de extremă dreaptă din Germania
-
IPJ Mureş anunţă că s-a sesizat din oficiu după neregulile semnalate în centre de copii
-
Marina SUA vrea să preia o fostă bază norvegiană subterană, ca punct logistic pentru operaţiunile din zona arctică unde patrulează submarinele ruseşti
Franţa a blocat, vineri, la Bruxelles, adoptarea unui raport tehnic, privind aderarea României la Schengen, cerând să reexamineze un raport tehnic privind implementarea în România a interfaţei umane a sistemului informatic SIS / SIRENE, în baza căruia operează Spaţiul Schengen, conform RFI.
Subiectul va fi probabil înscris pe agenda viitoarei reuniuni a grupului de evaluare Schengen, în 28 ianuarie, când se va constata dacă Franţa ridică sau nu vreo obiecţie elementelor textului.
Raportul realizat de experţi europeni şi prezentat în cadrul unui grup de lucru de evaluare Schengen la Bruxelles arată că România este gata şi din acest punct de vedere, pentru a se integra în spaţiul liberei circulaţii.
Alte rapoarte de evaluare a frontierelor terestre şi aeriene au fost deja aprobate la Bruxelles în 2010.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO