Bărbatul de 55 de ani din comuna Mătăsari a fost oprit, joi seara, de poliţişti pe un drum judeţean din localitate. Pentru că acesta mirosea a alcool, a fost testat imediat cu aparatul etilotest.
„Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au depistat în trafic un bărbat de 55 de ani, din comuna Mătăsari, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 673 A Mătăsari, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1,77 mg/l alcool pur în aerul expirat„, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Reprezentanţii Poliţiei susţin că aceasta este cea mai mare alcoolemie înregistrată în acest an în judeţul Gorj.
Şoferul a fost transportat la spital în vederea recoltării de sânge.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă. Şoferului i-a fost reţinut permisul de conducere.