Mai mult de jumătate dintre angajaţi fac ore suplimentare pentru a nu fi concediaţi
Mai mult de jumătate dintre angajaţi fac zilnic ore suplimentare fie pentru că se tem să nu fie concediaţie, fie pentru că au preluat din sarcinile colegilor în urma restructurărilor operate de companii, se arată într-un sondaj realizat de site-ul de recrutare Myjob.
Mai mult de jumătate dintre angajaţi fac ore suplimentare pentru a nu fi concediaţi (Imagine: Mediafax Foto)
"Dacă ne gândim la mişcările din piaţa muncii a ultimelor 18 luni, rezultatele sondajului se pot explica fie prin concedierile din companii, în majoritatea cazurilor angajaţii rămaşi preiau şi sarcinile celor plecaţi, fie tocmai prin teama de a nu fi concediat, angajaţii muncesc mai mult pentru a-şi asigura locul de munca actual", a declarat, miercuri, într-un comunicat, Adela Rapeanu, communication expert al site-ului de recrutare Myjob.
Astfel, 51,95% dintre angajaţi rămân zilnic la serviciu după terminarea programului, iar 12,67% fac ore suplimentare de cel puţin două ori pe săptămână.
De asemenea, 4,9% lucrează după orele de program de patru ori pe lună şi 1,57% o singură dată pe lună.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gigi Becali: Oamenii lui Călin Georgescu mi-au cerut 350.000 de dolari ca să aducă echipa lui Trump în România
-
Războiul din Ucraina, ziua 1077. Declaraţia care îl va înfuria pe Putin. Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să primească arme nucleare / Şeful Comandamentului Operaţional de Sud al Ucrainei demisionează / Scholz critică planul de ajutor al lui Trump / Rusia propune relaxarea regulilor de recrutare / Ucraina asigură întoarcerea în siguranţă a 12 copii din teritoriile ocupate de Rusia
-
Simona Halep şi-a anunţat retragerea din tenis, după ce a pierdut în primul tur la Transylvania Open: „Corpul meu nu mai duce. Nu vreau să plâng, am fost numărul unu mondial”
Alţi 28% dintre angajaţii chestionaţi au afirmat că fac ore suplimentare numai dacă li se solicită în mod explicit.
Sondajul Myjob a fost efectuat online în perioada februarie-martie, pe un eşantion de peste 4.200 de respondenţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO