- Home
- Social
- PITEŞTI, (10.01.2017, 12:15)
- Cristina Cazacu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mai multe decese cauzate de temperaturile scăzute: Două femei din Argeş au fost găsite moarte în zăpadă / O femeie din Câmpina a murit din cauza hipotermiei
O femeie în vârstă de 85 de ani din comuna argeşeană Lunca Corbului a fost găsită moartă, marţi, în curtea locuinţei, vecinii acesteia afirmând că ar fi decedat din cauza gerului năprasnic, iar o alta a fost găsită moartă cu hainele arse pe ea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
472 afișări
Două femei din Argeş au fost găsite moarte în zăpadă (Imagine: Silviu Matei / Mediafax Arhiva Foto)
Hunedoara: Un bărbat decedat din cauza frigului, într-o baracă din Vulcan
Un bărbat a fost găsit mort, marţi după-amiază, într-o baracă din municipiul Vulcan, paramedicii SMURD nemaiputând face nimic pentru victima care a decedat din cauza unui şoc hipotermic.
„În această după-amiază, în jurul orei 17, echipajul de prim ajutor al SMURD Vulcan a descoperit într-o baracă, neîncălzită, situată pe strada Bazinului, din municipiul Vulcan, un bărbat, cu identitate necunoscută, de aproximativ 50 – 60 de ani, decedat în urma unui şoc hipotermic”, se arată într-un comunicat de presă remis de Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei constituit la nivelul judeţului Hunedoara.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Viceprimarul municipiului Vulcan, Cristian Merişanu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că bărbatul, la identificarea căruia autorităţile încă lucrează, ar fi un om al străzii.
”Nu se ştie cum îl cheamă. Se pare că este vorba despre un om al străzii care a intrat într-o baracă dintr-o gospodărie de pe strada Bazinului”, a precizat viceprimarul municipiului Vulcan.
Potrivit sursei citate, un alt bărbat, care are locuinţa vecină cu baraca în care a fost găsit bărbatul decedat, este cel care a sunat la 112, alertând autorităţile.
Conform viceprimarului din Vulcan, nu se ştia că bărbatul respectiv se „cazase” în baraca neîncălzită, poliţiştii locali din localitate efectuând verificări pe raza oraşului pentru a-i descoperi pe oamenii fără adăpost pe care-i conduc la centrul de primire amenajat în acest sens.
Potrivit reprezentanţilor comitetului de intervenţie constituit la nivelul judeţului Hunedoara, un alt bărbat, de 62 de ani, a fost preluat în stare gravă dintr-o curte din Brad.
Victima prezenta hipotermie şi un traumatism cranio-cerebral, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgente Deva.
Un alt bărbat, preluat în această dimineaţă, în hipotermie şi stop cardio respirator, din localitatea Prăvăleni a fost resuscitat la Centrul de Primiri Urgente din Brad.
În noaptea de luni spre marţi şi în dimineaţa de marţi opt persoane au fost duse la spitale şi în centrele de primire de pe raza judeţului Hunedoara, pentru a fi ferite de gerul de afară.
Judeţul Hunedoara se află sub cod portocaliu de ger persistent, cu minime între – 29 si – 15 grade, iar maxime între – 15 şi – 10 grade Celsius.
Cinci persoane au fost transportate cu hipotermie la unităţile de primire urgenţe, în timp ce alte trei au fost cazate la centrele de primire. În total, din data de 08 ianuarie, echipajele de intervenţie au preluat şi transportat la spitale şi centrele de primire, 14 persoane afectate de ger.
În cursul nopţii, două trenuri de călători au înregistrat întârzieri de peste 2 ore din cauza defecţiunilor apărute, ca urmare a gerului, la sistemul electric al locomotivelor. Este vorba despre trenul personal 2700, ce face legatura între Simeria şi Petroşani, care a fost oprit în gara Subcetate, şi trenul accelerat 1835 care circula pe ruta Bucureşti – Cluj şi care a fost oprit în gara Călan.
Doi bărbaţi din judeţul Caraş-Severin au murit, în ultimele zile, din cauza gerului
Doi bărbaţi din judeţul Caraş-Severin au murit, în ultimele zile, din cauza gerului năprasnic, iar alte 15 persoane au fost transportate la spital după ce au fost găsite căzute pe stradă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Unul dintre bărbaţi, în vârstă de 77 de ani, a murit la Anina, în urmă cu patru zile, iar celălalt bărbat, de 60 de ani, a fost găsit căzut, luni noaptea, în pădurea din preajma localităţii Secu, judeţul Caraş-Severin.
Bărbatul era în stop cardio-respirator şi a fost resuscitat de echipajul de pe ambulanţă ajuns la faţa locului, însă nu a mai putut fi salvat.
Potrivit unui comunicat transmis de Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin, decesul a fost cauzat de hipotermie, temperatura corpului pacientului fiind de 29,2 grade Celsius.
“Ulterior, expertizele medico-legale au confirmat că decesele s-au instalat din cauza hipotermiei”, a declarat Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al DSP Caraş-Severin.
De asemenea, în ultimele trei zile, 15 persoane din judeţul Caraş-Severon au fost transportate cu ambulanţa la spital, după ce au fost găsite căzute pe stradă din cauza temperaturilor scăzute.
“În general, persoanele care au avut nevoie de asistenţă de urgenţă s-au dovedit a fi cazuri sociale. Direcţia de Sănătate Publică a solicitat Serviciului Judeţean de Ambulanţă să intensifice măsurile specifice pentru a putea interveni eficient în cazurile de hipotermie. De asemenea, unităţile sau compartimentele de primiri urgenţe de la nivelul spitalelor trebuie să ia toate măsurile pentru a putea interveni în astfel de cazuri”, a spus Daniel Botgros.
O femeie din Câmpina, judeţul Prahova, a murit din cauza hipotermiei
O femeie din Prahova a murit din cauza hipotermiei, după ce a suferit un accident vascular cerebral şi nu s-a mai putut deplasa, iar locuinţa ei a rămas neîncălzită, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Dr Daniel Nicolae, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX, că femeia a fost adusă de Ambulanţă, luni seara, după ce a fost găsită în casă, căzută, cu o temperatură a corpului de 27 de grade.
“Un caz de hipotermie severă, în Câmpina, la domiciliu, o bătrână de 71 de ani, cu un accident vascular cerebral, probabil era singură şi după ce a intervenit accidentul vascular nu s-a mai putut deplasa. Aceasta este cauza pentru care locuinţa a rămas neîncălzită şi vecinii au găsit-o cu hipotermie severă şi au apelat serviciul nostru”, a spus dr Daniel Nicolae.
La rândul său, dr. Odette Pană, medicul şef al Unităţii de Primiri Urgenţe, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX, că în judeţ au fost înregistrate două cazuri de hipotermie.
"Dintre acestea, a fost un caz cu hipotermie severă la o femeie care, în urma tratamentului aplicat, a fost reîncălzită şi internată în secţia de Terapie Intensivă, însă uterior a murit. A venit în stare extrem de gravă. S-au aplicat măsurile de tratament necesare, însă în zadar”, a afirmat dr. Odette Pană.
Pe de altă parte, spun medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în ultimele 24 de ore zeci de pacienţi au avut nevoie de ajutor medical din partea compartimentului Chirurgie.
"În ultimele 24 de ore, în Unitatea de Primiri Urgenţe, s-au prezentat pacienţi cu traumatisme cranio cerebrale - nouă pacienţi, 16 pacienţi cu fracturi, 28 cu entorse, contuzii şi luxaţii”, a spus medicul şef al Unităţii de Primiri Urgenţe.
De asemenea, cadrele medicale de la Ambulanţă au intervenit şi la două cazuri de persoane cu degerături, fiind vorba de cazuri sociale.
Cadavrul unui bărbat, găsit pe un câmp la marginea Aradului. O cauza luată în calcul este gerul
Cadavrul bărbatului a fost descoperit luni seara, pe un câmp de la marginea străzii Voinicilor din cartierul Micălaca, un bărbat sunând la 112 pentru a semnala cazul.
La faţa locului au ajuns medicii care au confirmat decesul şi poliţiştii, care au început cercetările.
"Poliţia Municipiului Arad a fost sesizată prin 112 de către un cetăţean că în zona de sud a exrtravilanului municipiului Arad există un cadavru. S-a efectuat cercetarea la faţa locului de către poliţiştii de la Investigaţii Criminale. Cadavrul este al unui bărbat de aproximativ 65 de ani. Nu prezintă urme de violenţă. Cadavrul a fost preluat de către Serviciul de Medicină Legală Arad în vederea efectuării autopsiei medico-legale", a declarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Claudia Iuga.
Bărbatul nu avea documente asupra sa.
Anchetatorii nu exclud varianta ca bărbatul să fi murit din cauza gerului, în condiţiile în care în municipiul Arad temperaturile au coborât până la minus 18 grade Celsius,
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.
Două femei din Argeş au fost găsite moarte în zăpadă
Femeia în vârstă de 85 de ani din satul Silişteni, comuna argeşeană Lunca Corbului, are doi copii care o vizitau destul de des, dar locuia singură. Femeia era îngrijită de vecini.
Marţi dimineaţă, un vecin a găsit-o pe femeie moartă în curte.
"Are doi copii, dar nu stau aici. Femeia locuia singură, iar eu o îngrijeam. Dimineaţă, când am ajuns, am găsit-o căzută în zăpadă, în curte, cu faţa în jos. Probabil a ieşit afară, s-a împiedicat, a căzut şi nu s-a mai putut ridica. N-avea cum să reziste gerului năprasnic", a declarat vecinul care a găsit-o pe femeie.
La faţa locului au ajuns poliţiştii, dar şi medicul de familie, care i-a eliberat femeii certificatul de deces, nefiind suspiciuni cu privire la cauza morţii.
Localnicii din sat spun că de zeci de ani nu au mai fost temperaturi atât de scăzute.
"Anul ăsta sigur n-a fost o noapte mai friguroasă ca cea trecută. Când eram eu mică, acum peste 50 de ani, a mai fost atât de frig. Un bătrân n-are şanse să trăiască dacă iese afară din casă pe vremea asta. Păcat de săraca femeie", a declarat vecină a femeii.
Tot în Argeş, în comuna Cocu, o altă femeie, în vârstă de 83 de ani, a fost găsită moartă în curte de către vecini, ea având hainele arse pe ea.
Localnicii din zonă le-au declarat poliţiştilor că e posibil ca bătrâna să fi încercat să pună lemne în sobă, să-i fi luat hainele foc, după care ar fi ieşit în curte, să se salveze.
Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz.
În noaptea de luni spre marţi, în sudul judeţului Argeş s-au înregistrat minus 23 de grade Celsius.
Citeşte şi: Ministerul Sănătăţii: Control la Spitalul de Arşi pentru a se stabili dacă s-a făcut dezinfecţia secţiei ATI
Citeşte şi: 70 de studenţi ai Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, revoltaţi după ce nu au primit bani pentru un proiect european
Citeşte şi: Creşte punctul de amendă. Cea mai mică amendă va fi de 290 de lei, iar cea mai mare va ajunge până la 2.900 de lei
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe