Potrivit sursei citate, în prezent mai multe familii sunt evacuate şi urmează să fie duse la cămine şcolare, unde vor rămâne peste noapte.
Viceprimarul nu a putut preciza despre câte familii este vorba.
El a mai spus că la o primă verificare făcută de către un inginer constructor s-a stabilit că nu există risc de prăbuşire a imobilului.
Blocul va fi păzit, peste noapte, de echipe de jandarmi şi poliţişti.
Două persoane au fost rănite, iar 16 apartamente au fost avariate în urma unei explozii produse, luni seară, într-un bloc din municipiul Turda, cauza deflagraţiei fiind o scurgere de gaze de la o butelie.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, Andrei Biriş, a declarat că explozia a avut loc într-un apartament dintr-un bloc de pe Calea Victoriei din Turda, pompierii intervenind cu două autospeciale şi cu o ambulanţă SMURD.
În urma deflagraţiei, două persoane au fost rănite, iar 16 apartamente din bloc au fost avariate.
Victimele, a căror stare nu este gravă, au primit primul ajutor la faţa locului, după care au fost transportate la Spitalul Municipal.
Primele informaţii ale pompierilor indică faptul că explozia s-a produs din cauza unei scurgeri de gaze de la o butelie dintr-un apartament.