Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din Craiova au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatelor Ioniță Elena, director executiv în cadrul DSP Olt, pentru abuz în serviciu, luare de mită și fals material în înscrisuri oficiale, Madan Marinela Rodica, coordonator al Departamentului Supraveghere în Sănătate Publică din cadrul DSP Olt, pentru abuz în serviciu și fals material în înscrisuri oficiale, Odagiu Iuliana Alina, asistent medical în cadrul DSP Olt, pentru abuz în serviciu, dare de mită și fals material în înscrisuri oficiale. De asemenea, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații P.S.A., administrator al unei societăți comerciale, pentru dare de mită, Odagiu Alexandru ALin, consilier în cadrul DSP Olt, pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale, și Constantin Maria Cristina, funcționar în cadrul DSP Olt, pentru fals material în înscrisuri oficiale și instigare la fals material în înscrisuri oficiale.
Conform procurorilor, în aprilie 2021, în contextul derulării unui contract de închiriere între DSP și o firmă administrată de inculpatul P.S.A., inculpata Ioniță Elena ar fi primit cu titlu de mită de la inculpatul P.S.A., un lot de teren în suprafață de 612 mp în orașul Slatina, într-o zonă cu potențial de dezvoltare imobiliară, pentru derularea în bune condiții a contractului de închiriere.
Lotul de teren respectiv ar fi fost vândut părinților inculpatei Ioniță Elena, prin încheierea în mod formal a unui contract de vânzare-cumpărare pentru suma de aproximativ 9.000 de euro, în condițiile în care mai multe loturi de teren similare au fost vândute de inculpatul P.S.A., în aceeași perioadă, pentru sume cuprinse între 32.000 și 35.000 de euro.
Totodată, din cercetările efectuate nu s-a putut găsi nicio dovadă că suma de 44.000 lei (aproximativ 9.000 de euro) ar fi fost plătită în mod efectiv, în înscrisurile notariale fiind menționat că banii s-au plătit în numerar, fără a exista un înscris care să ateste plata sumei.
În perioada iunie 2022 – octombrie 2024, inculpata Ioniță Elena ar fi dispus plata salariului către inculpata Odagiu Iuliana Alina, ce figura angajată în funcția de asistent medical în cadrul Direcției de Sănătate Publică Olt, cunoscând că aceasta nu și-ar fi desfășurat activitatea în cadrul instituției, nu ar fi îndeplinit vreo sarcină de serviciu și nu ar fi mers la locul de muncă, încasând în mod necuvenit salariul lunar.
„În realizarea demersului infracțional, cu încălcarea dispozițiilor legale, inculpata Ioniță Elena ar fi fost ajutată de inculpata Madan Marinela Rodica care ar fi semnat foile colective de prezență și fișele de evaluare a performanțelor individuale pentru inculpata Odagiu Iuliana Alina, atestând, în acest mod, prezența la serviciu a acesteia din urmă. Astfel, prin plata necuvenită a salariilor lunare, ar fi fost prejudiciat bugetul instituției publice cu suma de 163.426 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru inculpata Odagiu Iuliana Alina. În perioada respectivă, inculpata Odagiu Iuliana Alina ar fi desfășurat efectiv activități profesionale la salonul de înfrumusețare care îi aparține”, arată procurorii.
Totodată, în perioada iunie 2022 – iulie 2024, inculpata Ioniță Elena ar fi beneficiat de la inculpata Odagiu Iuliana Alina, direct și în mod necuvenit, de servicii de cosmetică și înfrumusețare prestate în fiecare lună din perioada menționată, în cuantum total de 23.865 lei (aproximativ 1.000 lei pe lună).
În 2 iulie 2024, inculpata Constantin Maria Cristina, la instigarea inculpatului Odagiu Alexandru Alin, ar fi întocmit și înregistrat, în numele inculpatei Odagiu Iuliana Alina, o cerere de concediu de odihnă.
DSP Olt s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 163.426 lei.
În cauză, s-au dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor aparținând inculpatelor Ioniță Elena, Madan Marinela Rodica și Odagiu Iuliana Alina.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.