Mai mulţi angajaţi ai ISU Braşov, cercetaţi pentru delapidare, abuz sau neglijenţă în serviciu

Publicat: 24 11. 2011, 14:13
Actualizat: 07 11. 2012, 08:09

Şeful Parchetului Militar Cluj, a declarat corespondentului MEDIAFAX că mai mulţi angajaţi ai ISU Braşov sunt cercetaţi în acest dosar care a fost deschis în urmă cu câteva luni la Parchetul Militar Braşov, printre infracţiunile constatate fiind cele de delapidare, abuz în serviciu sau neglijenţă.

„Eu vă pot confirma că într-adevăr există un dosar penal în lucru la Parchetul Militar Braşov. Noi am solicitat să se facă verificări acolo să vedem despre ce a fost vorba. Este vorba de mai multe persoane din interiorul instituţiei care sunt cercetate, însă sunt date pe care nu vi le pot da. Deocamdată se fac cercetări”, a spus Siserman.

Purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja, a declarat, joi, că în prezent se fac verificări în cadrul instituţiei privind lipsa a tone de combustibil, susţinând că „deocamdată nu se pune problema unui furt”, întrucât pot fi luate în calcul mai multe cauze, între care şi o posibilă fisură în rezervoare

Ciprian Sfreja a precizat că în cursul lunii ianuarie o comisie internă a inspectoratului a făcut o inventariere a combustibilului din stocul ISU şi a constatat lipsa a 2 tone de benzină şi a 3,76 tone de motorină, care, conform procedurilor interne, a fost sesizată la Bucureşti şi la Parchetul Militar Braşov.

„O comisei de la noi din inspectorat, care se ocupă de inventarierile anuale a constatat lipsa respectivă pe care a raportat-o mai departe. Se fac în prezent verificări pentru a se stabili cauza. Nu se ştie exact acum, dar deocamdată nu se pune problema unui furt pentru că pot fi luate în calcul mai multe cauze, cum ar fi o posibilă fisură în rezervoare. Până nu se fac toate verificările nu putem spune mai multe”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Ciprian Sfreja.