Potrivit poliţiştilor hunedoreni, arma, un pistol aflat într-o avansată stare de degradare, a fost găsită în zona verde a unui hotel din Deva.
„Poliţia municipiului Deva a fost sesizată telefonic de către administratorul unei unităţi de cazare din Deva cu privire la faptul că în faţa hotelului personalul care efectua lucrări de întreţinere a spaţului verde a găsit un pistol îngropat în pământ, într-o pungă din plastic”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Hunedoara, Bogdan Niţu.
Potrivit sursei citate, pistolul aflat în punga de plastic era îngropat în pământ, iar un colţ al acestuia a fost la suprafaţă.
Niţu a afirmat că pistolul se afla într-o avansată stare de degradare.
„Pistolul a fost ridicat pentru cercetări, urmând ca expertiza criminalistică să stabilească datele de identificare”, a spus Niţu.