Maior: Activităţile infracţionale transfrontaliere s-au intensificat
Şeful Serviciului Român de Informaţii, George Cristian Maior, a afirmat, joi, la şedinţa de bilanţ a Ministerului de Interne, că s-au intensificat, în contextul crizei economice, activităţile infracţionale transfrontaliere, precizând totodată că ar putea fi o mai bună colaborare a SRI cu DGIPI.
Maior: Activităţile infracţionale transfrontaliere s-au intensificat (Imagine: Raul Ştef/Mediafax Foto)
"A existat şi o cooperare operativă bună, pe lângă cea privind schimbul de informaţii, în atacarea acestor fenomene. Sunt multe cazuri cunoscute publicului, rezolvate de poliţie, la care şi SRI a adus o contribuţie", a spus Maior.
El a adăugat că a fost un model de colaborare exemplar între SRI şi MAI.
"Mă bucur că aţi reliefat provocările cu care ne vom confrunta în anii viitor, este necesară o adâncire a colaborării noastre. Mă bucur că aţi amintit de progresele făcute pe linia reformei DGIPI (Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă), cu care am avut o colaborare destul de bună, dar putea fi şi mai bună. Cooperarea a cunoscut un salt calitativ de când a început reforma, este un potenţial mare de cooperare, lucrurile pot intra într-o direcţie normală", a declarat Maior.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Totodată, directorul SRI a felicitat conducerea MAI pentru modul în care a acţionat într-un an dificil.
"Anii care vor urma vor însemna creşterea riscurilor la adresa României, colaborarea trebuie să fie foarte bună", a conchis şeful SRI.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO