Majoritatea apelurilor la numărul de urgenţă au fost false în 2010

Mai mult de 73 la sută dintre apelurile către numărul de urgenţă 112 înregistrate pe întreg parcursul anului 2010 au fost false, informează Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), instituţia care se ocupă de gestionarea serviciului 112, într-un comunicat de presă de joi.

Urmărește
122 afișări
Imaginea articolului Majoritatea apelurilor la numărul de urgenţă au fost false în 2010

Majoritatea apelurilor la numărul de urgenţă au fost false în 2010 (Imagine: Shutterstock)

Conform statisticii, cele mai multe apeluri false, aproape nouă din zece, au fost înregistrate în judeţul Harghita, unde, din 285.178 de telefoane date la 112, 251.975 au fost glume, farse sau informaţii care nu s-au confirmat.

Conform datelor transmise de STS, operatorii serviciului 112 au primit, în tot anul 2010, un număr de 21.299.845 de apeluri. Dintre acestea, 15.714.401, reprezentând 73,78 la sută, au fost neserioase sau false.

Fenomenul apelurilor false la 112 s-a amplificat în semestrul I al acestui an, procentul apropiindu-se de valoarea de trei sferturi, până la 74,96.

Reprezentanţii STS afirmă că majoritatea apelurilor "false şi abuzive" sunt făcute de copii, tineri sau persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte date de pe cartele pre-plătite.

"Urmare a constatărilor făcute de către autorităţile statului, trei cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112" într-un singur judeţ şi într-un singur trimestru, se mai arată în comunicat.

Cei care gestionează numărul de urgenţă 112 mai spun că cei care sună degeaba la 112 "înjură operatoarele, râd, pun muzică sau nu vorbesc".

"Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale", scriu cei de la STS.

Aceştia fac apel la cei care sună abuziv să nu încarce inutil liniile de urgenţă, reiterând faptul că "un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi".

"La 112 se sună doar atunci când ai cu adevărat o urgenţă", conchid cei de la STS.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici