Prima pagină » Social » Bărbaţii arestaţi la Giurgiu după ce ar fi dat mită electorală, cercetaţi în libertate

Bărbaţii arestaţi la Giurgiu după ce ar fi dat mită electorală, cercetaţi în libertate

Magistraţii Tribunalului Giurgiu au admis, luni, recursul formulat de avocaţii celor doi bărbaţi arestaţi preventiv pentru 15 zile după ce ar fi oferit bani alegătorilor pentru a vota un anume candidat, astfel că aceştia vor fi cercetaţi în stare de libertate.
Bărbaţii arestaţi la Giurgiu după ce ar fi dat mită electorală, cercetaţi în libertate
23 nov. 2009, 16:13, Social

Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Giurgiu, judecătorii au decis ca cei doi bărbaţi să fie cercetaţi în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea timp de 30 de zile.

Decizia magistraţilor este definitivă.

Cei doi bărbaţi, în vârstă de 41 şi 51 de ani, din Giurgiu, au fost reţinuţi, sâmbătă, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, fiind acuzaţi că ofereau bani alegătorilor pentru a-i determina să voteze cu un anumit candidat, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Giurgiu.

Judecătoria Giurgiu a decis, duminică, arestarea celor doi bărbaţi, emiţând mandate pentru 15 zile, iar cei au făcut recurs la decizia Instanţei.