Mama lui Bercea Mondial, evacuată din sala de judecată şi din incinta Tribunalului Olt

Mama lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost evacuată, marţi după-amiază, din sala Tribunalului Olt, în care fiul său a fost adus pentru a fi judecat pentru tentativă de omor calificat, întrucât a perturbat şedinţa de judecată, ulterior femeia fiind scoasă afară şi din instituţie.

Urmărește
6 afișări

Mama lui Bercea Mondial a fost evacuată din sala de judecată la solicitarea completului de la Tribunalul Olt, femeia aşezându-se pe o băncuţă în sala de aşteptare a instanţei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Olt, judecătorul Cosmin Mitrache, femeia a fost ulterior scoasă din instituţie de către jandarmii care asigură paza şi ordinea la Tribunalul Olt.

"Am fost şi eu informat că a existat un incident în «Sala Paşilor Pierduţi» a instituţiei. Este vorba de sala cea mare a Tribunalului Olt din care se are acces la fiecare dintre sălile de judecată. O persoană a vociferat şi a fost scoasă afară din incinta instituţiei de către jandarmi", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX judecătorul Cosmin Mitrache.

La Tribunalul Olt a avut loc, marţi după-amiază, un nou termen în dosarul în care Bercea Mondial a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare, şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova i-au mai trimis în judecată pe fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, zis Ambasador, pentru complicitate la tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, pe soţia interlopului din Olt, Fănica Anghel, zisă Stela, pentru instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Public, în seara de 17 februarie 2011, partea vătămată Ion Anghel se afla împreună cu alte persoane într-un bar situat într-un imobil proprietatea lui Sandu Anghel, din localitatea Drăgăneşti Olt.

"Având cunoştinţă de prezenţa părţii vătămate în locaţia respectivă şi pe fondul unor relaţii conflictuale mai vechi cu familia acesteia, inculpatul Anghel Sandu, înarmat cu un cuţit şi un topor, şi însoţit de inculpatul Anghel Florin (fiul său), s-a deplasat la localul respectiv şi în urma unor altercaţii verbale între aceştia, inculpatul Anghel Sandu i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu cuţitul în zona toracică. Ion Anghel şi cei ce o însoţeau au încercat să fugă înainte ca partea vătămată să fie tăiată cu cuţitul, intuind starea de pericol în care se aflau din atitudinea inculpatului Anghel Sandu, care, la momentul intrării în bar, a lovit cu un topor, în tocul uşii", afirma Ministerul Public într-un comunicat de presă.

După ce Ion Anghel a fost înjunghiat, Bercea Mondial şi fiul său l-au îmbrâncit pe scări până în faţa imobilului în care era barul, după care, văzând că starea acestuia este gravă, l-au abandonat, plecând cu un autoturism către Slatina.

"Însoţitorii părţii vătămate au încercat să-i acorde acesteia primul ajutor, însă neputând opri hemoragia, au transportat-o la spitalul din Municipiul Caracal, unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale. Din pricina stării critice în care se afla, aceasta a fost ulterior transportată cu ambulanţa la un spital din Craiova, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, reuşindu-se salvarea vieţii prin îngrijirile medicale", se mai arată în documentul citat.

După comiterea faptei, Bercea Mondial a părăsit localitatea de domiciliu, fiind depistat în 19 februarie 2011, în Bucureşti, de unde a fost ridicat şi condus pentru cercetări la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

"În toată această perioadă, Anghel Sandu a luat legătura cu rudele sale, în special cu soţia şi fiul său, dar şi cu alte persoane prin intermediul cărora a făcut demersuri pentru sustragerea de la răspundere penală. În acest scop, inculpatul Anghel Sandu, prin intermediul inculpaţilor Anghel Fănica (soţia sa) şi Anghel Florin (fiul său), l-a determinat pe un alt fiu al său, minorul A. G. I. (Anghel Grinică Ion - n.r.), să ia asupra sa fapta, în sensul de a declara că, în seara de 17 februarie 2011, acesta din urmă l-ar fi agresat pe Anghel Ionuţ cu un briceag şi, totodată, să producă şi probe în acest scop. Totodată, până la reţinerea sa, inculpatul Anghel Sandu a încercat, prin intermediul inculpatei Anghel Fănica, să influenţeze persoanele care au asistat la incident, în sensul de a depune mărturie în favoarea sa", arăta Ministerul Public.

Raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză a relevat faptul că leziunile suferite de partea vătămată au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător, posibil cuţit, pentru a căror vindecare sunt necesare 25 de zile de îngrijiri medicale. De asemenea, raportul a mai arătat că leziunile au pus în primejdie viaţa victimei.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Olt.

Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din judeţul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope, iar în urmă cu câţiva ani a fost cercetat pentru evaziune fiscală.

Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetaţi de Poliţia Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei, iar în prezent mai sunt în lucru şase dosare penale pe numele lui Bercea Mondial.

În februarie 2010, Mircea Băsescu, fratele şefului statului, a botezat-o pe nepoata lui Bercea Mondial, ceremonia având loc la o biserică de cartier din Constanţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici