- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mama tinerei ucise la Dublin spune că Mihalache ar fi omorât-o pe fiica sa din gelozie
Mama tinerei care a fost ucisă la Dublin, Mia Pricăjan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că bănuieşte că fiica sa a fost ucisă din gelozie, însă nu îl credea capabil de crimă pe Marian Mihalache, principalul suspect în acest caz.
Mama tinerei ucise la Dublin spune că Mihalache ar fi omorât-o pe fiica sa din gelozie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"A venit Poliţia şi atât ne-a spus că este omorâtă în Dublin. Ne-a spus şi cine a omorât-o. Omul care a umblat de 15 ani la mine în casă, domnul directorul Mihalache Marian. Aşa îi spunea toată lumea domnu' director. De 15 ani îl cunosc pe acest om. La început erau cu fiica mea cunoştinţe, prieteni, apoi a fost o relaţie între ei. Numai din gelozie a omorât-o că alt motiv nu avea. La un om frumos ce să îi găseşti", a spus mama Loredanei.
Mia Pricăjan a spus că fiica ei era de şase ani plecată în Irlanda, la muncă, pentru a-şi face un rost în viaţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Guvern fără USR. Lasconi: Am vrut să fim la guvernare, dar ei nu nu ne vor
-
Predoiu, despre momentul în care vor fi ridicate barierele pentru intrarea în Schengen terestru
-
Expertiza medicală a capacităţii muncii va fi coordonată unitar la nivel naţional
Potrivit sursei citate, ea s-a apropiat de Marian Mihalache mai mult anul trecut, când a fost în ţară.
"Loredana venea în concediu acasă. Venea în fiecare an de sărbători. A fost anul trecut, în aprilie, de Paşti, la Vaidei. Apoi a plecat înapoi. Ştiu că de două ori a fost el la ea în Irlanda. A fost, s-a întors şi apoi a plecat iar. Prima oară ne-a spus, dar a doua oară nu a ştiut nimeni şi apoi vestea", a afirmat femeia.
Ea a adăugat că Marian Mihalache părea un om de treabă.
"El era un om cumsecade. Nu mi-a dat niciodată impresia că ar putea să facă aşa ceva. Uite că dracu şi-a băgat coada. El venea la mine acasă şi când nu era fiica mea acasă. Îmi dădea telefon şi întreba: «Pot să vin la Vaidei?» Vino! - îi spuneam. Mi-a spus odată să o chem să vină acasă. Eu i-am răspus: Mai ai răbdare că doar nu îmbătrâneşte acolo, în Irlanda. Sigur că va veni. Ea voia să îşi mai facă probabil un capital, nişte bani, să vină aici să se realizeze", a povestit mama fetei ucise.
Mama Loredanei a spus că se teme că nu va afla niciodată de ce a murit fiica ei.
"Nu ştim ce s-a întâmplat. Adevărul? Cu asta o să mergem noi în mormânt: cu întrebări. Că numai ei doi ştiu. Ea nu mai e şi pe el nu îl mai putem întreba", a spus mama Loredanei.
Loredana Pricăjan, în vârstă de 34 de ani, a fost înjunghiată brutal de 20 de ori cu un cuţit, într-un apartament din campusul Institutului Irlandez de Management, iar atacatorul său ar fi încercat apoi să se sinucidă, înjunghiindu-se în gât. Suspectul a fost dus la Spitalul St. Vincent din Dublin.
Femeia trăia în Irlanda de mai mulţi ani şi lucra ca asistentă medicală la un cămin. Fostul partener al femeii ar fi fost de profesie avocat.
MAE a transmis, marţi, la solicitarea MEDIAFAX că cetăţeanul român acuzat în cazul uciderii unei conaţionale din Dublin a fost reţinut de autorităţile locale iar misiunea diplomatică a României la Dublin i-a pus la dispoziţie o listă cu avocaţi la care poate apela în apărarea sa.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:04
-
ieri, 23:02
Ucraina primeşte 2 miliarde de dolari din active ruseşti îngheţate