Managerul de la Balş, eliberat din funcţie. Adrian Marinescu, numit manager interimar
„Eliberarea din funcţia de manager al Institutului Naţional de Boli Infeţioase
Potrivit prevederilor legale menţionate, contractul de management încetează “în cazul existenţei a 3 luni consecutive de plăţi restante, a căror vechime este mai mare decât termenul scadent de plată, respectiv a arieratelor, în situaţia în care la data semnării contractului de management unitatea sanitară nu înregistrează arierate”.
„În funcţia de manager interimar a fost numit directorul medical al institutului, dr. Adrian Marinescu”, se menţionează în finalul informării.