Managerul Spitalului Colentina: Nu am nicio datorie la niciun furnizor
Spitalul Colentina din Capitală respectă termenele de plată către furnizori, indiferent de specificul activităţii acestora, iar valoarea bugetului unităţii sanitare este bine structurată pe categorii de cheltuieli, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, managerul unităţii Bogdan Andreescu.
Managerul Spitalului Colentina: Nu am nicio datorie la niciun furnizor (Imagine: Elvira Gheorghita/Mediafax Foto)
"Suntem în termen de plată cu toţi furnizorii. Furnizorii de produse medicale nu aveau ce să anunţe. Am bugetele stabilite, ştiu ce bani am şi ce trebuie să cumpăr. Am preluat un spital cu datorii mari. Le-am plătit. Acum stăm foarte bine", a adăugat managerul unităţii sanitare.
Asociaţia Furnizorilor de Produse Medicale (AFPM), a anunţat, printr-un comunicat de presă de marţi, că datoriile unităţilor din cadrul sistemului sanitar către companiile membre ale Asociaţiei se ridică la peste 85 milioane de Euro, până în 16 iunie.
Potrivit preşedintelui AFPM, Mihnea Ioan Grecu, Spitalul Colentina ar avea de plată aproape 1,8 milioane de euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: Trump a primit sentința de „achitare necondiționată” în procesul „hush money”. Judecătorul Juan Merchan: „Funcția de Președinte e extraordinară, nu cel care ocupă funcția”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
-
Donald Trump şi-a aflat sentinţa în dosarul Stormy Daniels: Va fi achitat necondiţionat
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
"Datoriile unităţilor din cadrul sistemului sanitar către companiile membre ale Asociaţiei se ridică la peste 85 milioane de euro, până în prezent", a informat, marţi, AFPM.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO