Directorul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) a apreciat că s-a realizat o activitatea de donare „absolut inimaginabilă”.
Centrul de donare de sânge de la SUUB a fost inaugurat la începutul acestui an, pe 15 ianuarie, în cadrul unei campanii a Ministerului Sănătăţii de reluare a activităţii de donare în marile spitale din Capitală, pe lângă cea din Centrul de Transfuzie Sangvină Bucureşti.
Tot sâmbătă, la CTS Bucureşti au donat sânge pentru victimele incendiului peste 1.000 de oameni. Centrul a fost deschis din timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, dar va fi închis duminică pentru a putea relua activitatea la capacitate maximă de luni.
Oamenii sunt îndemnaţi să doneze sânge în perioada următoare, când victimele incendiului de la clubul Colectiv vor suferi probabil mai multe intervenţii chirurgicale.
Cârstoiu a mai spus că oamenii care au venit sâmbătă la SUUB au dat dovadă de o solidaritate excepţională, fiind alături de corpul medical, ca şi de pacienţi.
El i-a lăudat şi pe angajaţii spitalului care nu erau de serviciu, dar au venit să ajute din proprie iniţiativă, fără să îi cheme nimeni, arătând că sunt medici la terapie intensivă care lucrează de 48 de ore.
Cârstoiu a mai spus că psihologi şi chiar psihiatri au fost la spital pentru a acorda asistenţă pacienţilor conştienţi şi rudelor.
Managerul SUUB a mai spus că duminică ar putea avea loc primele externări, ale unor pacienţi care nu sunt în stare gravă, dar acest lucru nu este sigur, întrucât în primele 72 de ore evoluţia unei arsuri este extrem de imprevizibilă.
La Spitalul Universitar au fost aduşi 25 dintre răniţii în incendiul de la clubul Colectiv, dintre care 10 în stare foarte gravă, aceştia fiind în continuare la terapie intensivă. Unul dintre răniţi a decedat la spital, în timpul nopţii.
Un număr de 146 de persoane sunt internate în 12 spitale din Capitală, după incendiul izbucnit vineri seară în clubul Colectiv, în urma căruia 27 de tineri şi-au pierdut viaţa.