Prima pagină » Social » Managerul Spitalului Victor Babeş Timişoara îi primeşte pe reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi speră la ajutorul acestora

Managerul Spitalului Victor Babeş Timişoara îi primeşte pe reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi speră la ajutorul acestora

Managerul Spitalului Victor Babeş Timişoara îi primeşte pe reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi speră la ajutorul acestora
Cosmin Pirv
25 oct. 2021, 12:52, Social

Delegaţia condusă de dr. Heather Papowitz, manager de criză în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, s-a întâlnit luni dimineaţa cu conducerea Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Timişoara.

Reprezentantul OMS a vizitat zona unde se fac triajul şi evaluarea pacienţilor COVID 19, radiologia, dar a vrut să afle mai multe informaţii şi despre programul Pandemic Controller, elaborat de dr. Virgil Musta.

„Ne bucurăm să avem astăzi vizita reprezentanţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care doresc să vadă situaţia reală, în teren, şi împreună să analizăm măsurile pe care le-am putea lua astfel încat să ţinem sub control pandemia. Totodată, trebuie să vedem şi sprijinul pe care OMS îl poate oferi ţării noastre”, spune dr. Virgil Musta, şeful Secţiei Boli Infecţioase de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara.

„Vrem să vedem situaţia în teren, efectiv, dincolo de statistici şi de raportări. Să vedem exact ce se întâmplă. Cel mai bine este să lucrăm ca o echipă pentru a sprijini eforturile depuse. Felicităm guvernul că a decis să pună în aplicare măsuri mai dure. Ştim că, acum, este o presiune uriaşă pe sistemul sanitar. Cel mai important este să ţinem scăzut numărul de cazuri, să facem în aşa fel încât pacienţii să nu ajungă în spitale, să ridicăm presiunea de pe unităţile sanitare. Aşa că, această vizită este extrem de importantă şi, la final, vom trage concluziile”, a declarat spune dr. Heather Papowitz, reprezentant OMS.

Managerul spitalului, Cristian Oancea, spune că delegaţia reprezentanţilor OMS a fost interesată, în principal, de circuitul pacienţilor, de metode de diagnostic şi tratament: „Sperăm în ajutorul dânşilor şi să vedem că se va termina acest val 4″.