Manifestanţii de la Iaşi scandează împotriva lui Antonescu, Ponta şi Băsescu - FOTO

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, au fost huiduiţi, vineri, la manifestările organizate la Iaşi de Ziua Unirii, participanţii scandând mesaje şi împotriva premierului şi a şefului statului, care nu participă la evenimente.

Urmărește
1750 afișări
Imaginea articolului Manifestanţii de la Iaşi scandează împotriva lui Antonescu, Ponta şi Băsescu - FOTO

Manifestanţii de la Iaşi scandează împotriva lui Antonescu, Ponta şi Băsescu (Imagine: Liviu Dădăcuş/Mediafax Foto)

Manifestanţii au scandat "Hoţii!", "Jos Băsescu", "Jos Antonescu", "Jos Ponta".

În Piaţa Unirii din Iaşi se află şi manifestanţi anti-Roşia Montană, care, la intonarea imnului de stat, au strigat "Uniţi salvăm toată România".

Unii dintre manifestanţi au pancarte pe care scrie "Ponta, trădătorule!", "Ponta şi ai lui nu-şi văd de lungul nasului", "Un morcov pe zi şi Ponta nu va veni", "Ponta, fă aşa, pune sonda la mata", precum şi "La Roşia Montană sunt şi oameni nu doar aur", "Mişcarea de rezistenţă de la Pungeşti".

În faţa acestui grup de protestatari se află un alt grup de tineri care flutură steaguri tricolore.

Printre cei huiduiţi au fost şi primarul Gheorghe Nichita şi şeful CJ Iaşi, Cristian Adomniţei.

Peste 2.000 de persoane asistă, vineri, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor de la Iaşi.

La manifestările desfăşurate în Piaţa Unirii din Iaşi cu prilejul Unirii Principatelor participă mai mulţi miniştri, între care vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. De asemenea, sunt prezenţi primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, prefectul judeţului, Romeo Olteanu, şi şeful Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei.

Manifestările au început la ora 11.00, fiind precedate de sceneta "Moş Ion Roată şi Unirea", interpretată de mai mulţi elevi şi studenţi pe scena amplasată în centrul oraşului, pe scena amplasată în Piaţa Unirii din oraş.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a ajuns în jurul orei 11.00, în Piaţa Unirii, el fiind huiduit de participanţi.

În Piaţa Unirii din Iaşi au fost mobilizaţi sute de poliţişti şi jandarmi. În zonă au fost amplasate garduri metalice, iar în perimetrul de lângă scenă au acces doar oficali şi susţinători ai partidelor.

La evenimente participă şi liderul PDL, Vasile Blaga, dar şi Gheorghe Flutur.

La finalul evenimentului, participanţii vor putea mânca fasole cu cârnaţi şi vor putea bea vin fiert, Primăria ieşeană susţinând că vor fi oferite 10.000 de porţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici