Manifestaţie a circa o mie de persoane la Târgovişte, scandând lozinci anti-PSD

Aproximativ 1.000 de persoane s-au adunat din nou, miercuri, la Târgovişte, în semn de solidaritate cu manifestanţii anti-PSD de la Timişoara, scandând lozinci împotriva Partidului Social Democrat şi a lui Mircea Geoană şi în favoarea lui Traian Băsescu.

Urmărește
81 afișări
Imaginea articolului Manifestaţie a circa o mie de persoane la Târgovişte, scandând lozinci anti-PSD

Manifestaţie a circa o mie de persoane la Târgovişte, scandând lozinci anti-PSD (Imagine: Andrei Pungovschi/Medafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa, protestatarii au plecat în marş din zona Caraiman pe bulevardul Independenţei până la Prefectură, oprindu-se în faţa sediului PSD Dâmboviţa, unde au scandat "Jos comunismul", "Trăiască Băsescu", "Geoană nu uita, nu votăm la Moscova" şi "Jos Geoană".

Ulterior, manifestanţii au trecut pe platoul din faţa Casei Sindicatelor, pentru a ajunge în final în faţa Primăriei Târgovişte.

Mitingul este organizat de fundaţia Pro Europa din Târgovişte şi este autorizat pentru două ore.

La ora transmiterii acestei ştiri, la faţa locului se află jandarmi şi poliţişti care îi supraveghează pe protestatari.

Aproximativ 500 de târgovişteni s-au adunat şi marţi seară, în faţa Primăriei Târgovişte, în semn de solidaritate cu protestele din ţară.

În cursul zilei de marţi, după ce Mircea Geoană, Crin Antonescu, Klaus Iohannis şi Gheorghe Ciuhandu au semnat "Parteneriatul pentru Timişoara", prin care primarul Timişoarei îl susţine pe candidatul PSD la Preşedinţie, câteva sute de manifestanţi anti-PSD au organizat un protest, călcând în picioare un banner cu chipurile unor lideri ai PSD.

Manifestaţii similare de solidaritate au avut loc şi în Braşov, Iaşi, Bucureşti, Cluj-Napoca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici