Mansarda unei clădiri din centrul municipiului Constanţa, distrusă într-un incendiu puternic - VIDEO
Mansarda unei clădiri de pe bulevardul Tomis din Constanţa a fost distrusă, luni dimineaţă, într-un incendiu violent, pompierii intervenind timp de peste două ore pentru stingerea flăcărilor şi reuşind să scoată din clădire, înainte de extinderea focului, şase persoane, între care un copil.
Mansarda unei clădiri din centrul municipiului Constanţa, distrusă într-un incendiu puternic (Imagine: Florin Buliga/Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea" al judeţului Constanţa, Paula Anghel, incendiul a izbucnit în jurul orei 11.00, în mansarda nelocuită a unui imobil aflat pe bulevardul Tomis din Constanţa, iar pentru stingerea flăcărilor a fost necesară intervenţia a patru autospeciale ale Detaşamentului Constanţa-Oraş.
"Într-o primă fază pompierii au scos din apartamentele aflate sub mansarda care ardea şase persoane, un copil şi cinci adulţi, apoi au oprit curentul electric în clădire pentru a putea da drumul la apă. Chiar şi aşa, câţiva colegi de-ai noştri s-au curentat uşor", a declarat Paula Anghel.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Ea a precizat că din această cauza intervenţia a trebuit sistată până la sosirea unei echipe a Enel Dobrogea, care a debranşat total clădirea de la reţeaua de electricitate.
Focul a fost stins după aproximativ două ore, fără să se înregistreze victime, dar mansarda a suferit avarii importante, pagubele urmând să fie estimate de către propietari. Conform primelor date, se pare că focul a pornit în urma unui scurtcircuit, mai ales că la mansardă pompierii au descoperit mai multe instalaţii improvizate.
În timpul intervenţiei lucrătorilor ISU "Dobrogea", traficul rutier pe bulevardul Tomis s-a desfăşurat cu dificultate în zona respectivă, la faţa locului fiind prezent şi un echipaj al Poliţiei Rutiere, care a dirijat circulaţia.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO