- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (14.03.2022, 17:21)
- Petru Mazilu
MApN a explicat incidentul în care au fost implicate aeronavele la Tulcea
Aeronavele implicate în incidentele din Tulcea nu au fost doborâte de rachete sol-aer, anunţă MApN care dezmite o informaţie promovată de presa din Rusia.

MApN a explicat incidentul în care au fost implicate aeronavele la Tulcea
„Cu privire la informaţiile vehiculate în presă, prin care se acreditează ideea că aeronavele prăbuşite în cele două evenimente aviatice din data de 02.03.2022 „ar fi fost doborâte de o baterie de rachete sol-aer S-300”, facem următoarele precizări: Afirmaţia este în totalitate #FALSĂ. - „Informaţia” la care se face referire nu reprezintă altceva decât o dezinformare provenită din mass-media online rusă şi nu are nicio legătură cu fapte sau evenimente reale”, a anunţat MApN.
Reprezentanţii ministerului mai spun că activităţile desfăşurate până în prezent în cadrul anchetei oficiale nu oferă niciun indiciu privitor la un atac cu rachete asupra aeronavelor.
„Ministerul Apărării Naţionale a comunicat cu maximă transparenţă informaţiile referitoare la cele două accidente. Din ordinul ministrului apărării naţionale a fost numită o comisie de investigare tehnică pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestor accidente aviatice. Totodată, potrivit procedurilor, a fost sesizat Parchetul Militar şi au fost sistate zborurile de instrucţie cu aceste tipuri de aeronave, până la finalizarea anchetei de specialitate. Precizăm că în urma verificărilor efectuate până în acest moment de către comisia de investigare competentă, nu au fost constatate elemente care să indice un posibil impact cu un proiectil sau rachetă”, precizează cei de la MApN.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
-
Trump-Putin: Întâlnirea depinde de progresele în negocierile de pace
Evenimentele au avut loc pe 2 martie în judeţul Tulcea. Un MiG 21 LanceR a dispărut de pe radar, iar elicopterul plecat în misiunea de salvare s-a prăbuşit. Pilotul avionului a murit, iar în accidentul aviatic în care a fost implicat elicopterul IAR 330-Puma şi-au pierdut viaţa şapte militari.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe