MApN: Al doilea contingent de militari români s-a întors din Afganistan

Publicat: 23 05. 2021, 18:00
Actualizat: 23 05. 2021, 18:02

Misiune îndeplinită pentru al doilea contingent de militari români ce s-au întors acum din Afganistan”, se arată pe pagina de Facebook a MApN.

Conform postării, planul de retragere a celor peste 600 de militari este coordonat cu comandanţii din teatrul de operaţii, astfel încât procesul să se desfăşoare coerent şi în condiţii de maximă siguranţă. Finalizarea procedurilor va avea loc până în 11 septembrie 2021 dar, din motive de securitate, calendarul repatrierii militarilor nu este public, însă este sincronizat cu planificările făcute de celilalţi membri ai Alianţei Nord-Atlantice.

Potrivit reprezentanţilor ministerului, din 2002 şi până în prezent, un număr de peste 32.000 de militari ai Armatei României au participat la misiunea din Afganistan, în rotaţii de câte şase luni.

În cei 19 ani de participare cu structuri militare în acest teatru de operaţii, 27 de militari români şi-au pierdut viaţa în acţiuni de luptă, iar peste 200 au fost răniţi.