MApN: Gheorghe Alexandru propunea desfiinţarea Parlamentului. SMG a luat cunoştinţă cu consternare

Conducerea SMG a luat la cunoştinţă "cu consternare" de activităţile şi propunerile locotenentului Gheorghe Alexandru, informează MApN, menţionând că acesta susţinea dizolvarea sau desfiinţarea Parlamentului, invocarea stării de urgenţă şi preluarea administrării statului de către Armată.

Urmărește
2910 afișări
Imaginea articolului MApN: Gheorghe Alexandru propunea desfiinţarea Parlamentului. SMG a luat cunoştinţă cu consternare

Gheorghe Alexandru (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

"Conducerea Statului Major General a luat la cunoştinţă, cu consternare, de activităţile locotenentului Gheorghe Alexandru, precum şi de datele cuprinse în raportul înaintat de comandantul Flotilei 71 Aerienă din Câmpia Turzii, privind «soluţiile locotenentului Gheorghe Alexandru pentru administrarea ţării în această perioadă»", informează MApN.

Ministerul precizează că locotenentul Gheorghe Alexandru a fost primit, miercuri, la raportul comandantului unităţii militare în care este încadrat, pentru a-i expune acestuia gestul participării sale la mitingul de protest organizat în Piaţa Universităţii şi pentru a-i prezenta "viziunea sa asupra administrării statului român" şi "soluţiile sale pentru situaţia actuală".

Locotenentul Gheorghe Alexandru a solicitat ca, potrivit regulamentelor militare, această problematică să fie considerată un raport, să fie înaintată ierarhic conducerii Statului Major General şi să i se răspundă până la data de 26 ianuarie, ora 16.00.

MApN arată că "dintre aşa-zisele soluţii prezentate de locotenentul Gheorghe Alexandru şi făcute publice de către acesta, sub forma unor declaraţii susţinute în faţa reprezentanţilor mass media", se remarcă cererea de dizolvare sau desfiinţare a Parlamentului, invocarea stării de urgenţă în ţară, conducerea ţării şi administrarea statului român de către Armată.

MApN precizează că locotenentul a propus "să facă parte din Consiliul Militar care, în viziunea sa, ar urma să gestioneze destinele ţării, iar ofiţerului să îi revină 50% din puterea de decizie".

De asemenea, MApN mai spune că printre soluţiile prezentate de locotenent figurează şi aducerea regelui ca şef al statului şi instaurarea monarhiei constituţionale.

Potrivit MApN, după participarea locotenentului la manifestaţiile de la Piaţa Universităţii, comandantul Flotilei 71 Aerienă din Câmpia Turzii a ordonat, la data de 25 ianuarie, constituirea Consiliului
de judecată al ofiţerilor şi judecarea locotenentului Gheorghe Alexandru.

La aceeaşi dată, ofiţerul a refuzat să ia la cunoştinţă, prin semnătură, de conţinutul ordinului comandantului unităţii prin care este trimis în faţa Consiliului de judecată, deşi acesta i-a fost citit şi prezentat spre semnare.

"Evaluarea Consiliului de judecată va cuprinde elementele cerute de R.G.-8, iar în cadrul şedinţei de judecată analiza va viza încălcarea de către locotenent a prevederilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi a regulamentelor militare. Toate acţiunile şi declaraţiile făcute de ofiţer se vor constitui ca elemente ale procesului de evaluare", precizează MApN.

Ministerul spune că hotărârea Consiliului de judecată al ofiţerilor din Flotila 71 Aeriană Câmpia Turzii va fi făcută publică, după pronunţarea acesteia.

"Precizăm că Armata este o instituţie cu reguli şi norme foarte clare, cu regulamente militare care trebuie respectate de toţi militarii, iar încadrarea în serviciul militar impune asumarea respectării cu stricteţe a legilor ţării, a regulamentelor militare şi a normelor de disciplină specifice Armatei Române. În toate armatele statelor membre NATO există acte normative care trebuie respectate, disciplina militară constând în respectarea de către militari a normelor de ordine şi comportament obligatorii", subliniază Ministerul Apărării.

Un militar în uniformă şi-a facut apariţia, luni seară, în Piaţa Universităţii, cu declaraţii de susţinere la adresa protestatarilor, afirmând că "s-a săturat de batjocura din această ţară".

El le-a reamintit protestatarilor din piaţă că 24 Ianuarie este Ziua Unirii, i-a îndemnat să nu aibă încredere în clasa politică şi să continue manifestaţiile, precizând că nu a venit să scandeze împotriva preşedintelui Traian Băsescu, pentru că acesta este comandantul suprem, însă "deasupra lui este poporul".

Militarul s-a recomandat Alexandru Gheorghe, locotenent, în vârstă de 27 de ani, încadrat la Flotila 71 Aeriană Câmpia Turzii.

"Ştiu exact la ce mă expun venind aici, veţi vedea şi dumneavoastră mâine", a spus militarul, referindu-se la faptul că va fi pedepsit pentru încălcarea regulamentului militar, care interzice participarea cadrelor militare la mitinguri şi manifestaţii şi părăsirea neautorizată a garnizoanei. El a precizat că avea voie de la superiori să meargă doar până la Sibiu, însă a decis să ia trenul până la Bucureşti, asumându-şi toate consecinţele, şi că nu a mai comunicat cu superiorii săi, ba chiar şi-a dezactivat telefoanele şi le-a scos bateria, de teama de a nu fi ascultat. El a afirmat că exprimă solidaritatea Armatei cu protestatarii şi că vorbeşte în numele unui grup de colegi, cărora le-a şi încredinţat "un document de 12 pagini pe un stick" în cazul în care el va fi arestat.

Locotenentul a declarat, într-un interviu la un post de televiziune, că a fost inspirat să vină la protest de "gestul pe care l-a făcut Raed Arafat", care a fost catalizatorul acţiunii lui, şi de faptul că Armata este instituţia în care populaţia are cea mai mare încredere.

Locotenentul Alexandru Gheorghe, care şi-a făcut apariţia, luni seară, în uniformă, în Piaţa Universităţii, cu declaraţii de susţinere la adresa protestatarilor, a declarat, joi, că se simte ameninţat şi nu mai doarme acasă deoarece este urmărit de o maşină neagră.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici