MApN: O parte din cei 112 militari trimişi în judecată au fost trecuţi în rezervă la cerere

MApN a precizat, luni, la solicitarea MEDIAFAX, că o parte din cei 112 militari trimişi în judecată pentru fraudarea unor concursuri au fost trecuţi în rezervă la cerere, iar pentru cadrele militare în activitate şi soldaţii şi gradaţii voluntari se aplică prevederile legale.

Urmărește
399 afișări

"O parte dintre aceştia au fost trecuţi în rezervă la cerere, pentru cadrele militare în activitate se aplică prevederile articolului 89 din Legea 80/1995, cu modificările ulterioare, iar pentru SGV se aplică prevederile articolului 47 din Legea 384/2006", a precizat MApN.

Potrivit sursei citate, la instrumentarea acestui dosar, procurorii DNA au colaborat cu ofiţeri MApN desemnaţi în acest sens de conducerea ministerului.

Articolul 89 din Legea 80/1995 privind Statutul cadrelor militare prevede că hotărârea privind menţinerea în activitate a cadrelor militare pentru care s-a început urmărirea penală sau care sunt trimise în judecată instanţelor militare se ia după soluţionarea cauzei de către parchetul militar ori de către instanţa de judecată militară.

În acest interval de timp, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii arestaţi se suspendă din funcţie, iar cei care sunt cercetaţi şi judecaţi în stare de libertate sau eliberaţi pe cauţiune se pun la dispoziţie. Pe timpul suspendării din funcţie, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii nu beneficiază de niciun drept de la Ministerul Apărării Naţionale. Cei puşi la dispoziţie îndeplinesc atribuţiile stabilite de comandanţii unităţilor din care fac parte şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului pe care îl au, la minimum.

Ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii condamnaţi, care anterior au fost suspendaţi din funcţii, se trec în rezervă începând cu data suspendării.

În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, aceştia vor fi repuşi în toate drepturile avute la data suspendării din funcţie, respectiv a punerii la dispoziţie.

Repunerea în drepturi se poate dispune şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal.

De asemenea, Legea 384/2006 privind Statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari stabileşte, la articolul 47, că SGV asupra cărora s-a dispus începerea urmăririi penale sau care se află în curs de judecată într-un proces penal, aflaţi în stare de libertate, sunt puşi la dispoziţie. Soldaţii şi gradaţii voluntari puşi la dispoziţie îndeplinesc atribuţiile stabilite de comandanţii unităţilor din care fac parte şi beneficiază de drepturi băneşti, în condiţii similare reglementărilor pentru cadrele militare în activitate, aflate în aceeaşi situaţie.

Fostul adjunct al şefului Direcţiei de Management şi Resurse Umane şi fostul şef al Direcţiei de Instrucţie şi Doctrine din cadrul Statului Major General din MApN au fost trimişi în judecată, alături de alte 110 cadre militare, pentru fraudarea concursurilor pentru ocuparea posturilor.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 112 inculpaţi, din care doi generali, 24 de ofiţeri, 15 subofiţeri şi maiştri militari şi 71 de caporali candidaţi la selecţii şi concursuri organizate în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, în unităţilor din Breaza şi Piteşti.

În perioada 2009-2010, la Centrul Zonal de Selecţie şi Orientare Breaza au fost organizate, în mod succesiv, mai multe activităţi de selecţie a unor candidaţi pentru a deveni militari profesionişti (ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, soldat sau gradat voluntar) precum şi selecţii pentru elevi sau studenţi în vederea admiterii la o serie de instituţii de învăţământ militar. Selecţia consta în probe eliminatorii psihologice şi de aptitudini fizice.

În anul 2010, la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre "Basarab I" Piteşti, au avut loc, în luna august, două concursuri pentru ocuparea unor posturi de maiştri militari şi subofiţeri, constând în probe scrise la materiile limbă engleză, matematică-fizică, legislaţie, pregătire militară generală şi psihotehnică.

Folosindu-se de puterea funcţiilor şi a gradelor militare pe care le deţineau, inculpaţii cu funcţii de conducere au acţionat în aşa fel încât unii candidaţi să promoveze în mod ilegal, după ce primiseră subiectele la unele probe scrise, în schimbul unor sume de bani. Astfel, promovarea candidaţilor dispuşi să apeleze la metode frauduloase s-a făcut în detrimentul candidaţilor care ar fi trebuit, în mod legal, să fie declaraţi admişi la aceste concursuri şi selecţii, susţin procurorii DNA.

În cursul anilor 2009 şi 2010, inculpatul general de brigadă Ion Marian, în calitate de adjunct al şefului Direcţiei de Management şi Resurse Umane din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a exercitat în mod repetat presiuni şi acte de influenţare asupra inculpatului colonel Richea Constantin, comandantul Centrului Zonal Breaza (preşedinte al comisiei de selecţie), pentru a-l determina să favorizeze anumiţi candidaţi care susţineau probe în vederea selecţiei la respectiva unitate.

"Modalitatea practică gândită de inculpatul Ion Marian a constat în aceea că, de fiecare data, îl trimitea pe finul său, inculpatul maistru militar Din Dragoş, cu o serie de bileţele pe care erau scrise numele candidaţilor pentru a le preda comandantului Centrului Zonal Breaza. Acest mod de relaţionare avea în vedere conspirarea activităţilor frauduloase, în sensul evitării discuţiilor telefonice", explică DNA.

În acest mod, în perioada 2009-2010, comandantul Centrului zonal de selecţie şi orientare Breaza a primit bileţele conţinând numele a 51 de candidaţi pe care i-a declarat admişi în mod ilegal, deoarece aceştia obţinuseră rezultate sub baremul legal.

Pentru alţi 12 candidaţi la concursul pentru ocuparea unor funcţii de subofiţeri desfăşurate în luna august 2010, la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre "Basarab I" Piteşti, prin intermediul altei persoane interpuse, inculpatul Ion Marian a exercitat presiuni asupra inculpatului colonel Diaconu Valerică, comandantul Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti, pentru ca acesta să le distribuie candidaţilor grilele de răspuns, înaintea probelor scrise.

Cu privire la inculpatul Ion Marian, s-a stabilit că, împreună cu inculpatul maistru militar Din Dragoş, a participat la pretinderea sau/şi primirea, de la o parte dintre candidaţii favorizaţi de la unităţile miliare din Breaza şi Piteşti, a sumei totale de 52.100 de euro.

În anul 2010, inculpat locotenent colonel Crăciuneanu Dan Costel, din cadrul Centrului Militar Judeţean Ilfov, a exercitat, prin intermediar, acelaşi tip de influenţe asupra comandantului Centrului Zonal Breaza Richea Constantin, în scopul favorizării unui număr de zece candidaţi, de la care a pretins şi primit sumele de 8.150 euro şi 6.300 lei ca preţ al traficării influenţei.

Cu privire la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre "Basarab I" Piteşti, s-a stabilit că în luna august 2010, s-au organizat în această unitate două concursuri pentru ocuparea unor posturi de maiştri militari şi de subofiţeri.

Înainte de susţinerea primului concurs, asupra comandantului unităţii, inculpatul colonel Diaconu Valerică, au început să exercite presiuni şi influenţe şi alte cadre militare, pentru a favoriza o serie de candidaţi. Unele dintre aceste cadre aveau grade şi funcţii superioare, cum ar fi inculpaţii gen maior Chiriţă Mihai, şef al Direcţiei de Instrucţie şi Doctrine din cadrul Statului Major General al Ministerului Apărării Naţionale, colonel Belciug Vasile, fost comandant al Garnizoanei Piteşti, colonel Constantin Ion, colonel Burghelea Ioan, colonel Vreme Vasile, colonel Mitu Nicolae, colonel Băleanu Mihăiţă, colonel Condruz Stan, colonel Drăgoescu Gabi Costel, locotenent colonel Anghelina Gheorghe şi alţii. Scopul final urmărit era distribuirea grilelor de răspuns înaintea susţinerii probelor scrise pentru candidaţii favorizaţi de cei în cauză.

Astfel, la primul concurs, comandantul unităţii militare din Piteşti Diaconu Valerică a întocmit o listă cu 50 de candidaţi susţinuţi de diferite cadre militare, cărora urma să li se distribuie grilele de răspuns. Preşedintele comisiei s-a împotrivit parţial, în sensul distribuirii către candidaţi a grilei doar pentru una din cele două probe (limba engleză). Distribuirea efectivă a grilei s-a efectuat în noaptea de dinaintea susţinerii probei, de către maior Boşutar Ovidiu Georgel, din aceeaşi unitate militară, prin metoda mesajelor SMS.

Din cauza nedistribuirii grilei şi la proba a doua (matematică fizică), majoritatea candidaţilor favorizaţi au fost declaraţi respinşi, fapt ce a atras ameninţări asupra conducerii unităţii din partea celor care interveniseră.

Inculpatul general maior Chiriţă Mihai a susţinut zece candidaţi la acest prim concurs, ameninţându-l pe inculpatul Diaconu Valerică pentru nedistribuirea grilei şi la proba a doua.

După câteva zile, la aceeaşi unitate, s-a organizat al doilea concurs, unde, inculpatul Chiriţă Mihai a susţinut alţi zece candidaţi, determinându-l pe comandantul unităţii să facă demersuri pentru a asigura distribuirea grilei la ambele probe. Alături de sus numitul, şi alţi ofiţeri au exercitat presiuni asupra comandantului unităţii, în sprijinul unui număr de 61 de candidaţi cărora li s-au distribuit răspunsurile pentru ambele probe, prin aceeaşi metodă şi de către aceeaşi persoană. Grilele respective au fost obţinute de la preşedintele comisiei de concurs, inculpatul colonel Zamfirache Nicolae.

Prin urmare, la unitatea militară din Piteşti, 70 de candidaţi au fost declaraţi admişi în mod ilegal, fiind astfel înlăturaţi alţi 70 de candidaţi care ar fi fost îndrituiţi la ocuparea locurilor respective. Aceştia din urmă s-au constituit părţi civile sau vătămate în cauză pentru suma totala de 194.080 lei şi 52.000 euro.

În vederea confiscării sumei care a făcut obiectul infracţiunilor de corupţie, în cauză s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător pe bunurile imobile ale mai multor inculpaţi.

În total s-a stabilit că, în această grupare infracţională, o parte din inculpaţi au pretins şi au primit de la candidaţi echivalentul a peste 82.000 euro ca preţ al traficării influenţei.

Printre aceştia se află: gen. brigadă Ion Marian, colonel Belciug Vasile, lt. colonel Crăciuneanu Dan Costel, maior Onel Crinu Ionuţ şi alţii.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, desemnaţi în acest sens de conducerea ministerului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici