Maramureş: 15.000 de pachete de ţigări ascunse într-un cimitir

Publicat: 27 04. 2011, 14:59
Actualizat: 06 11. 2012, 14:10

Poliţiştii de frontieră din Sighet, judeţul Maramureş, au observat, miercuri dimineaţă, un grup de persoane care trecuse frontiera dinspre Ucraina, transportând mai multe colete, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră (PFR).

Poliţiştii i-au urmărit pe suspecţi până la intrarea în localitatea Bocicoiu Mare.

Ulterior, verificând zona, ofiţerii au găsit ascunse într-o criptă a cimitirului din localitate 30 de colete ambalate în folie de culoare neagră, ce conţineau 15.000 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 122.000 lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată.

Poliţiştii de frontieră încearcă să identifice toate persoanele implicate în activităţile de contrabandă.