Maramureş: Anchetă a Poliţiei după ce un elev de clasa a VI-a şi-a agresat sexual un coleg, în şcoală

Poliţia Maramureş face cercetări în cazul unui elev de clasa a VI-a de la şcoala din localitatea Copalnic Mănăştur care şi-a agresat sexual un coleg, în mai multe rânduri, şi l-a ameninţat să nu spună nimănui, cei doi fiind surprinşi de către colegi în vestiarul sălii de sport.

Urmărește
162 afișări
Imaginea articolului Maramureş: Anchetă a Poliţiei după ce un elev de clasa a VI-a şi-a agresat sexual un coleg, în şcoală

Maramureş: Anchetă a Poliţiei după ce un elev de clasa a VI-a şi-a agresat sexual un coleg, în şcoală (Imagine: Arhiva MediafaxFoto)

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Maramureş, Dumitriţa Rus, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că poliţiştii fac cercetări în cazul unui elev de clasa a VI-a care şi-a agresat sexual un coleg de clasă, iar ancheta este coordonată de procurorii Parchetului Tribunalului Maramureş.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, Filip Pavel, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că un elev de clasa a VI-a a fost surprins, în 16 mai, în timp ce agresa sexual un coleg de clasă, în vestiarul sălii de sport a Şcolii Generale din Copalnic Mănăştur, unde aceştia învaţă.

"A avut loc o agresiune sexuală între doi elevi de clasa a VI-a, în vestiarul sălii de sport. Cei doi elevi au fost surprinşi de colegi, care au anunţat diriginta şi conducerea şcolii. Părinţii copilului agresat au făcut plângere la Poliţia Maramureş", a spus Filip Pavel.

Conform sursei citate, Inspectoratul Şcolar a făcut deja o anchetă în acest caz, stabilind că direcţiunea şcolii a gestionat bine cazul, în sensul că a protejat victima.

"De asemenea, ambii elevi au fost introduşi într-un program de consiliere psiho-pedagogică. Elevului agresor i s-a scăzut nota la purtare la 6 şi a fost mutat într-o clasă paralelă. S-a încercat mutarea într-o altă şcoală, dar riscam o revoltă a părinţilor elevilor din acea şcoală", a afirmat Filip Pavel.

Conform unor surse din rândul poliţiştilor, victima a mai fost agresată în trecut de coleg, dar nu a spus nimănui despre acest lucru, fiind ameninţat de agresor. În faţa poliţiştilor, elevul acuzat a recunoscut că l-a agresat pe colegul său.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici