Preşedintele Runners Club Cluj, Horaţiu Morar, organizatorul manifestării, a declarat, duminică, pe stadionul Cluj Arena unde s-a dat startul Maratonului Internaţional, că unii participanţi au avut şi mesaje de solidaritate cu victimele de la Boston scrise pe tricouri.
„Am decis să ţinem, înaintea startului, şi un moment de reculegere în memoria victimelor atentatului de la Maratonul de la Boston şi în semn de solidaritate cu familiile acestora şi cu cei răniţi. Unii sportivi au avut în piept mici bucăţi de panglică neagră de doliu pentru victimele de la Boston. Alţii au avut şi mesaje de solidaritate scrise pe tricourile de concurs”, a spus Morar.
Startul Maratonului a fost dat pe stadionul Cluj Arena de către preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.
Unul dintre alergători, Ilie Roşu, colonel în rezervă din Adjud, a declarat că a dorit să alerge în memoria victimelor atentatului de la Boston şi în semn de solidaritate cu răniţii de acolo, după ce el însuşi a participat în 2010 la Maratonul de la Boston.
„Alerg la Maratonul Internaţional de la Cluj-Napoca, într-o cursă în memoria victimelor atentatului de la Boston dar şi în semn de solidaritate cu cei răniţi acolo. Eu am alergat la Maratonul de la Boston în 2010 iar americanii au strigat
Cel mai în vârstă participant, la probele de ştafetă şi de semimaraton, este Gheorghe Moşion din Arad, care are 80 de ani. Acesta aleargă la ştafetă împreună cum membrii unei echipe de atleţi veterani.
„Alerg patru zile pe săptămână în Arad, pe faleza Mureşului sau prin pădure. Sunt a treia oară la Maratonul de la Cluj şi mă simt bine la vârsta mea. Alerg la ştafetă cu echipa <
Acesta a precizat că secretul performanţei sale este „o viaţă sportivă, cu mâncare sănătoasă şi cu somn cât trebuie şi când trebuie”.
La proba de semimaraton aleargă şi secretarul general al UDMR, Kovacs Peter.